Marea Baltica moare in lipsa unor masuri urgente

Poluarea ameninta sa distruga Marea Baltica, iar statele de coasta trebuie sa actioneze urgent pentru a stopa acest proces, anunta premierul finlandez Matti Vanhanen, citat de Reuters.

„Starea marii este alarmanta. Ea sufera, de fapt, o moarte lenta, daca nu facem ceva urgent. Exista un cerc vicios pe care trebuie sa il spargem”, a declarat premeirul Finlandei.

Marea Baltica este afectata de cateva decenii de poluarea provenind din raurile fostei Uniuni Sovietice. Acestea inca mai aduc substante chimice in mare, ce provin inclusiv din agricultura. Din acest motiv, algele se inmultesc excesiv si sufoca vietuitorele marine.

Vanhanen a declarat ca Finlanda va gazdui un summit Baltic in februarie 2010, pentru initierea unor masuri urgente prin care sa curete apa si sa stimuleze si economiile locale.

„Avem nevoie de o decizie comuna pentru a reduce la minimum poluarea cauzata de gospodarii, industrie si agricultura”, a declarat Matti Vanhanen. In acelasi timp, el a amintit ca numeroasele vase turistice si cele de transport petrolier ce tranziteaza zona trebuie sa indeplineasca o serie de masuri de siguranta prin care sa se elimine posibilitatea unor accidente.

Perspectiva sumbra a premierului finlandez este contrazisa de un raport al Comisiei Marii Baltice pentru protectia mediului, care arata ca regiunea a inregistrat unele progrese, chiar daca situatia ramane grava.

Marea Baltica este marginita de Rusia, Germania, Polonia, Danemarca, Lituania, Letonia, Estonia si Finlanda.

Foto: Reuters

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri