Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

Un mall dintr-un orășel din Suedia are ceva deosebit față de celelalte magazine de acest tip din toată lumea: vinde produse care altfel ar fi ajuns la gunoi. Astfel protejează mediul și crește economia din acea zonă.

Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

Cele mai multe afaceri sunt liniare, adică respectă regula producție – achiziție – depozitare la gunoi. Însă pe măsură ce ne confruntăm, la nivel global, cu o creștere a deficitului de resurse și cu umplerea gropilor de gunoi din diverse orașe, încep să apară business-urile ce practică o economie circulară. Însă nu s-a mai întâmplat ca asta să se aplice unui mall.

ReTuna Återbruksgalleria se află în Eskilstuna, un orășel cu 69.000 de locuitori din Suedia, și este primul mall din lume în care se vând numai produse reciclate sau reparate. Pe lângă mall, spațiul deține și un centru de reciclare, unde clienții pot lăsa produse pe care nu le mai folosesc.

Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

Angajații sortează produsele donate la diferite ateliere unde acestea sunt reparate sau transformate. Apoi, produsele rezultate sunt împărțite către 14 magazine, printre care computere, mobilă, echipament audio, haine, jucării, biciclete, grădinărit și materiale de construcții.

Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

Mall-ul are și o cafenea și un restaurant, unde meniurile conțin alimente organice, dar și o sală de conferințe și un spațiu pentru expoziții, unde se țin cursuri despre arta prin reciclare.

Prin această afacere s-au creat 50 de joburi noi, în reparații și în vânzări, ceea ce a crescut economia zonei respective, iar mall-ul își va crește veniturile prin închirierea spațiilor unor start-up-uri sau unor artizani locali. Cel mai mare câștig al zonei respective este faptul că centrul scapă autoritățile publice locale de povara și de cheltuielile ce ar presupune eliminarea bunurilor nedorite, în timp ce transformă deșeurile în profit.

Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

„Când pleci de aici, ar trebui să simți că ai făcut ceva bun pentru mediu”, a spus Anna Bergström, managerul centrului de reciclare de la ReTuna.

Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

ReTuna Återbruksgalleria este un exemplu de economie circulară, un mod foarte practic prin care bunurile sunt deviate din fluxul de deșeuri și puse înapoi în circulație, pentru a economisi materialele.

Primul mall din lume numai cu produse reciclate s-a deschis în Suedia

 

spot_img

Ultimele știri