Circa 27% din centralele termice pe gaz din România sunt mai vechi de zece ani, arată un compania E.ON, în urma unor studii pe care le-a realizat anul trecut.
„Circa 27% din centralele termice pe gaz din gospodăriile din România sunt mai vechi de zece ani, potrivit rezultatelor unor sondaje realizate de E.ON anul trecut. Compania recomandă înlocuirea acestora cu centrale noi, în condensare, cu eficienţă energetică ridicată, care asigură economii la factură şi un confort superior”, arată compania, într-un comunicat.
E.ON subliniază faptul că, într-un context marcat de volatilitatea accentuată a preţurilor la energie, aplicarea unor măsuri de eficienţă energetică în vederea reducerii consumului, dar fără a afecta confortul, având ca finalitate o scădere a valorii facturilor la energie, trebuie să devină o preocupare pentru toţi consumatorii.
Înlocuirea centralelor vechi, cu randament scăzut şi consum crescut, cu unele noi, eficiente energetic, este una este dintre cele mai accesibile soluţii. O centrală în condensare oferă o reducere a consumului de gaze naturale cu până la 30%, datorită eficienţei de 108% faţă de centralele convenţionale.
Beneficiul pentru consumator constă în reducerea consumului de gaze naturale cu până la aproximativ 3.600 kWh de gaze naturale pe an, pentru un consum mediu anual de circa 12.000 kWh, rezultând astfel, o economie la factură ce poate ajunge la aproximativ 1.000 lei pe an.
Mai mult pe acest subiect vom discuta în cadrul Conferinței noastre din data de 14 aprilie „Eficiența energetică a clădirilor. Soluții tehnice și finanțarea lor”. Mai multe informații aici: https://bit.ly/3Jahx1Y
Citește și: Metodologia de calcul pentru eficiența energetică a clădirilor, aprope de adoptare