Lificiu: Firmele ar trebui sa finanteze conservarea ariilor protejate

Orice entitate economica aflata in perimetrul ariilor naturale protejate ar trebui sa platesca o contributie minima, in functie de dimensiunile afacerii, pentru finantarea conservarii zonelor in care activeaza, a declarat pentru Green Report Petru Lificiu (foto 1), presedintele Forumului Ecologistilor din Romania si vicepresedinte al Agentiei Nationale de Reglementare in Energie.

“Ar trebui format un cadru legislativ care sa prevada finantarea conservarii parcurilor naturale de catre firme. Sa luam exemplul hidrocentralei Portile de Fier. Se afla intr-o arie protejata, iar acesta companie ar trebui sa finanteze conservarea parcului”, a precizat Lificiu, prezent la un eveniment prilejuit de Ziua Europeana a Parcurilor.

El a precizat ca analizeaza posibilitatea formarii unui grup de lobby care sa gandeasca si sa propuna autoritatilor competente crearea unui cadru legislativ in acest sens.

Suprafata inpadurita din Romania, mult sub media UE

La randul sau, presedintele Asociatiei Administratiilor de Arii Naturale Protejate (AAANP), Mircea Verghelet (foto 3), a afirmat ca ariile naturale protejate din Romania sunt subfinantate cu mai mult de 50% fata de nivelul minim necesar pentru conservare.

Suprafata totala a ariilor naturale protejate din Romania totalizeaza putin peste 1,23 milioane de hectare, din care 70% este reprezentata de padure.

In anul 1800, tara nostra avea 8,5 milioane hectare de padure, adica 35-45% din teritoriu. In prezent, pasurile Romaniei ocupa o suprafata de numai 26,7% din teritoriul tarii, sub media europeana, care este de 32%.

“Oprelisti de Stricare a Naturii”

In ultimii peste 20 de ani, in Romania defrisarile nu au fost considerate abateri grave de la lege, cei care au taiat padurea alegandu-se in majoritate covarsitoare cu amenzi de ordinul sutelor sau chiar zecilor de lei, din cauza bine-cunoscutelor nuclee politico-econimice cu interese in acesta zona industruiala.

Toate acestea, in conditiile in care, in alte state comunitare, taierea ilegala a unui singur copac se pedepseste cu ani grei de inchisoare.

“In Romania exista legi care pedepsesc distrugerea naturii, insa autoritatile nu vad aceste fapte ca a fi actiuni grave, si daca le pedepsesc, apica amenzi derizorii”, a explicat Verghelet.

Totodata, Lificiu a exemplificat ca, in urma cu multe sute de ani existau legi care pedepseau aspru oamenii care distrugeau natura.

“Sa luam exemplul “Oprelistilor de Stricare a Naturii” sau “Codul de Bucovina”, care pedepseau acum sute de ani pe cei care distrugeau natura, cu lovituri de bici si confiscarea bunurilor”, a subliniat Lificiu.

Distrugerea ariilor protejate, cu acordul autoritatilor

Printre problemele enumerate de Verghelet se mai regaseste faptul ca autoritatile locale premit extinderea zonelor intravilane in perimetrele protejate

De asemena, acordarea de autorizatii pentru constructiile noi si mari care nu tin seama de arhitectura zonelor, reprezinta o mare problema.

“Totul se face cu acordul autoritatilor, care dau liber constructiilor de cladiri mari, tot pe considerente de interes, pentru ca o cladire mare insemna impozit mai mare”, a mai spus reprezentantul AAANP.

Romania se afla pe primele locuri in Europa in ceea ce priveste valoarea ecosistemelor naturale si este singura tara europeana care acopera 5 regiuni biogeografice, din cele 11 identificate in Europa.

Ziua Europeana a Parcurilor

In Romania exista cinci categorii de arii protejate de interes national, si anume rezervatii stiintifice, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii naturale si parcuri naturale.

Dintre acestea, sunt de mentionat parcurile nationale, in numar de 13, si parcurile naturale, in numar de 14, care ocupa suprafete mai importante.

Celelalte arii, mai mici ca suprafata, sunt mai numeroase, fiind in jur de 1.000.

Pe data de 24 mai in toata Europa se sarbatoreste Ziua Europeana a Parcurilor.

Gabriel Botezatu

Citeste si:

Ariile protejate acopera 7% din Romania

Proiectul de dezvoltare de la Sulina, printre cele mai mici probleme ale Deltei

spot_img

Ultimele știri