Lidl şi clienţii săi sprijină demersurile împotriva risipei alimentare

În perioada 1 aprilie – 30 iunie, clienții și angajații Lidl s-au implicat în susținerea Asociației MaiMultVerde și au strâns în urnele de donații din magazine 20.000 euro. Compania a suplimentat contribuția până la 40.000 euro pentru a sprijini proiectele de reducere a risipei alimentare ale asociației. Lidl continuă seria campaniilor de donații din magazine, astfel că fondurile strânse în perioada iulie-septembrie vor susține Centrul Gifted Education și programele dedicate copiilor supradotați.

Proiectul „România împotriva risipei de hrană” este o inițiativă a Asociației MaiMultVerde pentru atragerea atenției asupra risipei alimentare, prin informarea românilor cu privire la efectele acesteia și metodele de prevenire.

Printre activitățile pe care le va implementa Asociația MaiMultVerde se numără actualizarea platformei www.foodwaste.ro, cu informații relevante pentru public despre metodele de prevenire a risipei de alimente, accesibile tuturor consumatorilor. Totodată, site-ul va beneficia și de o secțiune specială, dedicată organizațiilor cu capacități de preluare și distribuire a alimentelor aflate în apropierea datei de expirare. Această secțiune urmează a fi documentată, editată și promovată către producători, comercianți și unități HoReCa, pentru a ști unde și cui pot dona alimente.

Potrivit retailerului, proiectul susține și organizarea caravanei „România împotriva risipei de hrană”, care va continua seria de activități educative care să crească gradul de informare și implicare a societății civile în domeniul reducerii risipei de hrană din România. În cadrul caravanei, vor fi prezentate filme documentare (Taste the Waste, Risipa de hrană în România) și animații de tipul „Știați că..” în instituții de învățământ, la târguri și festivaluri din țară.

O nouă campanie în perioada iulie – septembrie

Lidl continuă campaniile de donații prin intermediul urnelor de la casele de marcat. În în perioada iulie – septembrie, vor fi strânse fonduri pentru susținerea Centrului Gifted Education. Misiunea centrului este de a descoperi și de a dezvolta potențialul copiilor supradotați.

„Le mulțumim clienților și angajaților pentru că ne sunt alături de fiecare dată și cred în misiunile organizațiilor pe care le susținem. Diminuarea risipei alimentare este o preocupare constantă pentru noi. Dincolo de susținerea financiară a organizațiilor non-guvernamentale care au proiecte în acest domeniu, căutam activ soluții proprii pentru combaterea acesteia, prin optimizările zilnice pe care le facem la nivel de stocuri, colaborarea cu ferme care preiau cantitățile de legume și fructe care ies din vânzare și prin donarea de produse alimentare către Banca de Alimente,” a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Risipa de alimente din România

Risipa de alimente din România reprezintă o problemă socială majoră: aruncăm anual aproximativ 250 kg de alimente pe cap de locuitor (peste media europeană), în timp ce 4,74 milioane de persoane trăiesc la limita sărăciei şi au dificultăţi în asigurarea hranei, potrivit statisticlor asociaţiei MaiMultVerde.

În România, statistica indică 5 milioane de tone de deşeuri alimentare anual, reprezentând între o treime şi jumătate din cantitatea totală de hrană destinată consumului uman produsă într-un an, adică cca 250 kg/locuitor, faţă de 179 kg, media europeană, în timp ce aproximativ 25% din populaţia ţării (4,74 mililoane de persoane) trăiesc la limita sărăciei şi întâmpină dificultăţi în procurarea hranei zilnice.

Cea mai mare risipă de hrană se înregistrează în mediul urban: în timp ce comunităţile rurale folosesc metode tradiţionale de valorificare a resturilor de alimente în gospodărie, în mediul urban peste 95% din resturile municipale ajung la groapa de gunoi, făcând astfel imposibilă valorificarea deşeurilor de orice fel, atât alimentare, cât şi nealimentare.

Dincolo de aspectele sociale şi morale, risipa se traduce şi în efecte negative considerabile asupra mediului: pierderi şi risipa de resurse de apă, sol şi energie, habitate şi biodiversitate, emisii de gaze cu efect de seră şi aport la schimbările climatice, poluare (apa, aer, sol) cu fertilizatori, pesticide şi metan rezultat din descompunerea alimentelor care sfârşesc la groapa de gunoi;

Risipa de hrană conduce la pierderi materiale considerabile pe tot lanţul: producători, importatori, comercianţi şi consumatori.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.500 de magazine și mai mult de 150 de centre în 28 de țări la nivel mondial.

Citeşte şi: Studiu: Ambalajele din plastic nu previn risipa alimentară. Numai în UE se aruncă 30 milioane de tone de alimente pe an

Tesco renunță la etichetele cu termenul de valabilitate de pe ambalajele de fructe și legume pentru a reduce risipa alimentară

spot_img

Ultimele știri