LHC reia coliziunile de particule, în încercarea de a găsi materie întunecată

Acceleratorul de particule LHC (Large Hadron Collider), administrat de CERN, reia coliziunile de particule, la o viteză fără precedent, miercuri, după o pauză de peste doi ani, iar savanții speră că vor rezolva astfel misterul materiei întunecate, potyrivit Mediafax.

cern

Acceleratorul de particule LHC, care a contribuit la descoperirea bosonului Higgs în 2012, a fost repus în funcțiune la începutul lunii aprilie, la sfârșitul unei etape de modernizare a echipamentelor sale care a durat peste doi ani.

Cercetătorii de la LHC, un complex subteran cu o lungime de 27 de kilometri, aflat la granița dintre Franța și Elveția, vor relua coliziunile de protoni cu o putere de două ori mai mare decât aceea care a fost folosită între anii 2010 și 2013. Astfel, în 2012, performanța LHC a fost de două ori mai importantă decât în 2011. Luminozitatea sa a atins o valoare de două ori mai mare față de cea maximală din 2011 și energia de coliziune a crescut de la 7 TeV (tera electronvolți), în 2011, la 8 TeV, în 2012.

Citește mai multe aici.

spot_img

Ultimele știri