Actorul Leonardo DiCaprio a anunțat pe Twitter că a investit în marca Allbirds care realizează încălțăminte durabilă, fără să dezvaluie suma pe care a investit-o în companie, potrivit Business Standard.
Compania a fost înființată în 2016 și este este cunoscută pentru utilizarea lâna de merino din Noua Zeelandă pentru a-și face pantofii, împreună cu fibrele de copac care conservă apa și sticle și cartoane reciclate.
„Sunt mândru să fiu un investitor în Allbirds, o companie dedicată creării unui viitor mai durabil prin dezvoltarea de noi materiale și servind drept model pentru industria încălțămintei”, a scris DiCaprio.
Ultimul model lansat de acest brand este o pereche de papuci flip-flop, fabricat din trestie de zahăr regenerabilă, spre deosebire de spuma obișnuită din plastic, la un preț de 35 de dolari.
„Crearea de produse de consum durabile necesită un angajament profund din partea brandurilor care înțeleg rolul pe care îl au în rezolvarea crizei noastre de mediu. Allbirds se află în fruntea dezvoltării de noi materiale care vor servi drept model pentru industria încălțămintei. Acest tip de inovare este esențial pentru crearea unui viitor mai durabil. Sunt mândru să mă înscriu în companie ca investitor”, a afirmat DiCaprio într-o declarație.
Leonardo DiCaprioeste cunoscut pentru susținerea sa în ceea ce privește probleme de mediu la nivel mondial și a sprijinit adesea diverse organizații care luptă pentru un mediu mai curat. El a făcut parte din documentare cum ar fi „Oceanul plastic”, „Înainte de potop”, „Jocul de fildeș”, „Cowspiracy: Secretul sustenabilității” și altele.
De asemenea, prin intermediul fundației sale, actorul a donat 80 de milioane de dolari, din 1998 și până în prezent, inclusiv suma de 20 de milioane de dolari către organizațiile care luptă pentru animelele sălbatice și habitatul acestora.
Totuși, interesul sau pentru o planetă mai curată nu înseamnă însă că are un „cazier” curat, potrivit www.hollywoodreporter.com. Acțiunile sale de caritate pentru mediu au fost legate de un scandalul de corupție din Malaezia în valoare de miliarde de dolari, care a implicat Lupul de pe Wall Street în 2016. În același an, DiCaprio a vorbit la semnarea Acordului de la Paris, spunând: „Este timpul să nu mai vorbim, să nu mai avem scuze, să nu mai facem studii pe 10 ani, să nu mai permitem companiilor de combustibili fosili să manipuleze”.