Legea Găzilor Forestiere încă nu a primit votul Parlamentului, deși Ministerul Mediului se aștepta ca acesta să fie dat înainte de vacanța de Crăciun, a declarat, joi, în cadrul unei conferințede presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer.
Potrivit declarațiilor ministrului de resort, proiectul de lege are în continuare prevederea ca întreg personalul Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) să fie transferat către Găzile Forestiere.
„Noi am insistat, și mă bucur că am avut deschidere din partea membrilor Comisie de Agricultură din Parlament să lucrăm împreună, astfel încât să avem niște amendamente care să întărească situația Gărzilor Forestiere, în special pe partea de integritate. Se punea problema să fie doar un test psihologic, ori un test psihologic nu este un test de integritate care să ne asigure cp acest personal va fi în afara oricărei tentații”, a spus ministrul mediului.
„Garda Forestieră ar trebui să fie un grup de elită, un fel de DNA al pădurilor”, a mai declarat Cristiana Pașca Palmer.
Gărzile vor fi înființate în toate cele 41 de județe, plus București, și vor fi alcătuite din 617 persoane, dintre care 545 reprezintă personalul silvic cu atribuții de control și implementare. Acestea vor fi organizate în nouă sedii deschise în: Brașov, București, Cluj-Napoca, Focșani, Oradea, Ploiești, Râmnicul Vâlcea, Suceava și Timișoara. Cele mai multe posturi vor fi la Garda forestieră Suceava (94 din care 86 personal silvic), urmată de Garda forestieră Brașov (90 posturi; 82 personal silvic) și Garda forestieră Cluj (70 posturi; 62 personal forestier). Pe de altă parte, Gărzile forestiere din Oradea, Ploiești și București vor avea mai puțini angajați.
Personalul tehnic de specialitate din cadrul Gărzilor constată faptele ce pot constitui infracțiuni sau contravenții în domeniul silvic și de vânătoare, sesizează de îndată organele de cercetare penală, iar pentru faptele contravenționale aplică sancțiuni.
Citește și:
Proiectul de înființare a Gărzilor forestiere, aprobat de Senat