Lafarge si WWF colaboreaza inca 4 ani pentru cladiri verzi

Lafarge si WWF International au anuntat ca isi reinnoiesc cu inca patru ani colaborarea pentru reducerea amprentei asupra mediului in sectorul materialelor de constructii. Aceasta noua etapa a parteneriatului va continua activitatea desfasurata de Lafarge si de organizatia non-guvernamentala incepand cu anul 2000.

In 2000, Lafarge a fost primul jucator industrial care a devenit „Conservation Partner” al WWF, prin semnarea unui parteneriat global pe cinci ani, reinnoit pentru prima data in 2005.

„Pornind de la progresul pe care l-am realizat datorita acestui parteneriat cu WWF International, am decis sa ne reinnoim angajamentul. Din 2000, am realizat progrese semnificative in abordarea noastra fata de protectia mediului, insa au mai ramas multe lucruri de facut. Ne asteptam sa primim un sprijin eficient din partea WWF International, in domenii precum schimbarile climatice, biodiversitate sau consumul de apa. Un astfel de parteneriat reprezinta o oportunitate excelenta pentru a ne compara viziunea cu aceea a unui ONG activ in domeniul protectiei mediului. In contextul economic actual, ne reafirmam angajamentul fata de o dezvoltare durabila la nivel strategic care sa ne diferentieze in prezent si in viitor”, a declarat Bruno Lafont, presedinte si CEO Lafarge, la reinnoirea parteneriatului.

„Performantele recente in ceea ce priveste emisiile de CO2 obtinute de Lafarge sunt incurajatoare. Angajamentul companiei Lafarge de partea noastra a convins si alte mari grupuri internationale de ciment sa isi asume angajamente privind obiectivele de reducere a emisiilor de CO2. Provocarea pentru Lafarge este sa isi extinda eforturile la nivelul intregului Grup, cu precadere in economiile emergente (Brazilia, China si India) unde cererea de materiale de constructii creste rapid. Prin acest parteneriat, ne asteptam ca Lafarge sa isi asume un rol de lider in indreptarea intregului sector al cimentului, precum si a altor industrii, inspre o economie durabila”, a declarat James P. Leape, director general al WWF International.

Lafarge si WWF International au identificat impreuna domenii cheie in care intentioneaza sa obtina angajamente ferme din partea Grupului. Acestea sunt schimbarile climatice – pentru a urmari programul de reducere a emisiilor de CO2 pe baza tintelor definite in 2001 cu WWF International, poluantii persistenti – pentru a imbunatati practicile de monitorizare si raportare in cadrul Grupului si pentru a actiona in vederea reducerii emisiilor de poluanti persistenti precum si consumul de apa – pentru a imbunatati intelegerea Lafarge cu privire la consumul sau de apa si a defini planuri concrete de actiune pentru a-l reduce.

De asemenea, alte domenii includ biodiversitatea – pentru a aplica in mai multe unitati indicatorul de biodiversitate si sistemul de management pentru reabilitarea carierelor care au fost dezvoltate in etapele anterioare si constructiile durabile – pentru a promova produse si sisteme de constructii durabile in tot lantul de constructii.

In cadrul parteneriatelor anterioare s-au obtinut progrese majore. Rezultatele din 2008 demonstreaza ca Lafarge a facut un pas semnificativ inspre atingerea celor doua tinte privind reducerea emisiilor de CO2. La finele anului 2008 emisiile absolute in tarile industrializate au scazut cu 12,5 procente in perioada 1990-2008 si o reducere de 18,4 procente a emisiilor nete de CO2 pe tona de ciment pentru grup in aceeasi perioada. Monitorizarea si expertiza WWF International au fost decisive in urmarirea acestor obiective.

In ceea ce priveste biodiversitatea, Lafarge a implementat, cu sprijinul WWF International, instrumente de masurare a performantei in procesul de reabilitare a carierelor.

Ca producator de materiale de constructii, Lafarge este implicata in aspecte legate de constructiile durabile, in cadrul unei colaborari pe termen lung cu diferiti actori din industrie, si beneficiaza de sprijinul WWF International.

Acest parteneriat s-a materializat deja in angajamente si actiuni locale, fiind de remarcat initiativele legate de fauna si flora in Canada, supravegherea habitatului ursilor Panda in China, campanii de constientizare referitoare la biodiversitate in Romania si Austria, dezvoltarea proiectelor de biocombustibili in Kenya.

Din 2000, Lafarge si WWF International isi desfasoara parteneriatul intr-un spirit de deschidere, ce a condus la tinte cantitative si indicatori, care, alaturi de un program al rezultatelor, a facut posibila masurarea exacta a performantelor Lafarge. Majoritatea acestor performante sunt auditate de profesionisti independenti.

Transparenta si dialogul sunt elemente cheie in acest parteneriat, asigurand discutii deschise intre doua viziuni aparent opuse cu scopul de a urmari un obiectiv comun: gasirea de solutii pentru a reduce amprenta ecologica a Lafarge, luand in considerare in acelasi timp realitatea mediului de afaceri in care opereaza Lafarge.

Foto: www.tierraonashley.com

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri