Astăzi și mâine sunt ultimele zile în care miniștrii și experții prezenți la COP21 mai pot clarifica aspectele care îi împiedică în acest moment să ajungă la un acord climatic. Din ultimul draft, publicat ieri, au fost eliminate țintele asumate de țări, ceea ce generat nemulțumiri. Finanțarea luptei împotriva schimbărilor climatice și obiectivul care ar trebui asumat sunt alte aspecte pe marginea cărora se negociază intens.
Au mai rămas doar 2 zile până când negociatorii prezenți la COP21 ar trebui să ajungă la un acord climatic global agreat de toate cele 195 de state ONU. Discuțiile rămân însă aprinse, în timp ce un nou text al acordului publicat ieri după-amiază păstrează o parte dintre ambiguitățile draftului anterior.
Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a recunoscut că nu se întrevede un rezultat final: „Am făcut ceva progrese, dar mai avem mult de muncă”.
Textul acordului a fost redus cu 14 pagini, însă conține în continuare aspecte asupra cărora negociatorii nu au ajuns la un acord. Cele mai importante sunt ținta de încălzire care ar trebui asumată și finanțările acordate de statele aflate în curs de dezvoltare ca ajutor pentru ca statele sărace să poată face față schimbărilor climatice.
Peste 100 de țări afectate grav de încălzirea globală vor o limitare a creșterii temperaturii la 1,5 grade Celsius față de nivelurile pre-industriale, în timp ce țări industrializate ca India, China, Brazilia și Africa de Sud consideră că acest obiectiv este prea ambițios de atins.
De asemenea, țările aflate în curs de dezvoltare cer națiunilor bogate o finanțare anuală de 100 de miliarde de dolari, pe când acestea insistă ca și alte țări care au posibilitatea, precum China, să contribuie la acest fond. Statele Unite au anunțat ieri că vor pune la dispoziție 860 de milioane de dolari, dublu față de cât anunțase anterior.
Un alt aspect care pune probleme este asumarea unei evaluări și reviziuiri a obiectivelor o dată la 5 ani.
Din acord au fost eliminate țintele asumate de țări, cunoscute ca INDC – contribuții intenționate determinate la nivel național. Acestea erau considerate un punct sensibil, iar eliminarea lor a generat reacții dure. Comisarul UE pe energie, Miguel Arias Cañete, și-a arătat nemulțumirea: „Așa cum e, textul nu este suficient de îndrăzneț. Vom încerca să îl îmbunătățim”.
Negociatorii ar trebui să clarifice toate aceste neînțelegeri în cursul zilei de astăzi și să publice până seara textul final al acordului.