KLM a redus cu 50% consumul de dioxid de carbon pe fiecare pasager, în ultimii 10 ani

Compania aeriană olandeză KLM a anunţat că, în ultimii zece ani, a redus cu 50% consumul de dioxid de carbon pe fiecare pasager, dar şi cantitatea de deşeuri.

KLM este singura companie aeriană din Europa care operează zboruri intercontinentale alimentate parțial cu bio-kerosen, un substitut sustenabil al kerosenului, la finalul anului 2018 fiind operate aproximativ 1.500 de zboruri alimentate cu 1.318 tone de bio-kerosen.

Pe lângă alimentarea cu combustibil sustenabil, KLM țintește să reducă deșeurile cu până la 50% în 2030 prin cele 14 tipuri de reciclare de care dispune, în 2018 fiind cu 9% mai puține deșeuri decât în 2011.

„Grija pentru mediu este una dintre prioritățile companiei noastre la nivel global și o constantă în deciziile strategice de business, nu doar de anul acesta, ci încă de acum mai bine de 10 ani. Astfel, suntem mândri că în ultimii 10 ani am redus cu 50% consumul de CO₂ pe fiecare pasager, dar și cantitatea de deșeuri reziduale ale companiei”, a declarat Alexandru Dobrescu, Managing Director Air France KLM Romania.

Reînnoirea aeronavelor și reciclarea materialelor

KLM se implică activ în promovarea reciclării, nu doar a materialelor folosite la bord (tăvițe, tacâmuri, carton și hârtie), dar și a altor materiale precum vechile uniforme ale însoțitorilor de bord. Spre exemplu, tapițeria scaunelor noii clase World Business Class KLM este realizată din uniforme ale însoțitorilor de bord, reciclate.

Tot ceea ce rezultă din reînnoirea aeronavelor sale este ulterior reciclat și valorificat, inclusiv în obiecte de design realizate (printre altele) de Academia de Design din Eindhoven. Acum doi ani, în parteneriat cu MOAM (Mode Amsterdam), KLM a susținut o colecție vestimentară realizată integral din elemente reciclate de la bordul aeronavelor renovate.

9.4 milioane de sandwich-uri produse sustenabil servite pe zborurile europene

KLM optează pentru pentru serviciul de catering responsabil pentru zborurile europene, care să minimizeze cât de mult posibil impactul negativ asupra mediului prin promovarea comerțului echitabil și a produselor fabricate într-un mod prietenos cu animalele. KLM a fost prima companie care a încetat să mai folosească pui și ouă de la ferme care nu au sigiliul de protecție a animalelor.
D

Timp de 100 de ani, KLM a fost un pionier în industria aeriană și este cea mai veche companie aeriană care încă mai funcționează sub numele său original.

KLM a înregistrat un record de 34,1 milioane de pasageri în 2018, oferind pasagerilor săi zboruri directe către 162 de destinații cu o flotă modernă de peste 214 de aeronave.

spot_img

Ultimele știri