Jurnalul National: Taxa auto naste monstri

Oamenii au luat cu asalt administratiile financiare din tara pentru a-si plati taxa de poluare auto pe sistemul vechi, valabil pana maine la ora 12:00. Triplarea taxei auto pentru masinile second-hand, incepand de luni, 15 decembrie, a determinat o organizatie neguvernamentala sa dea in judecata Guvernul Romaniei. In plus, Comisia Europeana asteapta urgent informatii cu privire la legislatia nou-adoptata cu privire la taxa auto.

Consiliul Superior al Comisariatului pentru Societatea Civila (CSC) a dat in judecata Guvernul din cauza triplarii taxei de poluare auto pentru masinile second-hand din import. In acest sens, reprezentantii CSC au depus ieri la sectia de contencios administrativ si fiscal al Curtii de Apel Bucuresti, o contestatie prin care Guvernul Romaniei este chemat in judecata. Procesul a fost intentat in urma nenumaratelor sesizari ale populatiei adresate institutiei. CSC considera ca noua taxa incalca Tratatul Comunitatii Economice Europene (CEE) si Constitutia Romaniei. "Triplarea taxei auto pentru autoturismele second-hand incalca articolul 95 din Tratatul CEE, care spune ca nici un stat nu poate aplica pentru produsele din alte state membre impozite si taxe mai mari decat cele care se aplica produselor nationale similare", a declarat Ioan Grigore Prodan, comisar general, sef al Consiliului Superior in cadrul CSC. Mai mult, acesta a spus ca prin adoptarea triplarii taxei auto, Guvernul a incalcat acquisul comunitar, pentru ca valoarea taxei depaseste valoarea reziduala a autoturismelor second-hand. CSC a solicitat si un punct de vedere din partea Comisiei Europene.

LEGE

Premierul Calin Popescu Tariceanu a considerat ca majorarea taxei de poluare in cazul tuturor vehiculelor second-hand nu necesita transmiterea unei informari la Comisia Europeana. In ciuda acestui lucru, Comisia Europeana a cerut sa i se comunice urgent legislatia adoptata recent. "Reprezentantii Comisiei nu au fost informati despre triplarea taxei de poluare auto si a aratat ca statele membre pot stabili singure nivelul de taxare auto, dar conform principiului nediscriminarii, in sensul majorarii taxei atat pentru masinile rulate, cat si pentru cele noi", a explicat Maria Assimakopoulou, purtatorul de cuvant al comisarului UE pentru Taxe si Uniune Vamala. Guvernul a decis miercuri, prin ordonanta de urgenta, triplarea taxei pentru autoturismele Euro 3, Euro 2 si noneuro, care sunt inmatriculate pentru prima data pe teritoriul Romaniei si al altor state comunitare, incepand de la 15 decembrie.

PROTESTE LA NIVEL NATIONAL

La nivelul intregii tari au avut loc zilele acestea proteste din cauza triplarii taxei de poluare auto. Soferii sunt hotarati sa protesteze pana ce autoritatile vor decide eliminarea taxei auto sau macar pastrarea acesteia la nivelul actual. Posesorii de masini second-hand din import, care nu au apucat inca sa isi inmatriculeze masinile, pregatesc noi proteste. "Vrem ca macar persoanele care au intrat cu masina in tara pana la data de 15 decembrie sa poata plati taxa auto pe vechiul sistem. Daca vom plati taxa auto la valoare tripla inseamna ca am dat mai putini bani pe masina decat pe taxa", Radu Hossu, protestatar din Brasov. Aproape 200 de soferi mehedinteni s-au incolonat ieri, purtand pe parbrizele autovehiculelor afise cu textele "Jos taxa auto!" si "Taxati cu nerusinare", dupa care au pornit intr-un mars de protest pe arterele rutiere principale din Drobeta Turnu-Severin. De asemenea, tot ieri, aproximativ 50 de proprietari de masini au blocat o strada din municipiul Botosani, in semn de protest fata de decizia Guvernului de a tripla taxa auto. Participantii la actiune au scandat lozinci impotriva Guvernului si au cerut eliminarea taxei auto. Ei sustin ca decizia adoptata saptamana trecuta de Executiv ii pune in situatia de a nu putea sa isi inmatriculeze masinile, in conditiile in care nivelul taxei auto depaseste valoarea de achizitie a masinii. Si in Constanta a avut loc ieri un mars de protest fata de triplarea taxei la care au participat circa 150 de soferi. In fata prefecturii Constanta, soferii au fost asteptati de inca cateva sute de persoane nemultumite de introducerea noii taxe de poluare. De asemenea, peste 1.200 de persoane au semnat petitia online privind nemultumirea introducerii valorii triple pentru taxa de poluare auto.

Program prelungit la Fisc si la RAR

Numarul mare de solicitari din partea cetatenilor pentru calcularea taxei auto si pentru emiterea deciziilor de calcul a determinat Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) sa prelungeasca programul sucursalelor din tara. Astfel, solicitantii pot depune actele pentru calculul taxei de poluare, pentru emiterea deciziilor de calcul si pentru recuperarea banilor azi, pana la ora 14:00, iar maine, pana la 12:00. Masura de prelungire a programului de lucru si in zilele libere a fost luata ca urmare a haosului creat de publicarea in Monitorul Oficial a Ordonantei privind majorarea taxei auto pentru masinile second-hand aduse din import, mai devreme cu o saptamana decat era anuntat initial. Ieri, in mai toate orasele mari din tara proprietarii de masini au protestat. "In cateva ore au fost primite la administratiile financiare din Alba un numar de 340 de solicitari de calcul a taxei pe poluare. Emiterea deciziilor de calcul se face in maxim o ora de la depunerea cererii", a declarat Iulia Mirestean, purtatorul de cuvant al Directiei Generale de Finante Publice (DGFP) Alba. Publicarea a dus la suspendarea incasarii banilor proveniti din taxa de poluare auto timp de trei zile, desi autoritatile anuntasera ca vor da diferenta de bani inapoi celor care au platit taxa auto tripla. De asemenea, sucursalele Registrului Auto Roman au si ele program de lucru astazi intre orele 8:00-14:00.

spot_img

Ultimele știri