Jurnalul National: IBagU, fii eco!

Comunitatea 121.ro a lansat ieri “IBagU, fii eco!”, o campanie de constientizare a efectelor nocive pe care pungile de plastic le produc asupra mediului.

“In Romania se folosesc anual peste 5 miliarde de pungi de plastic, care in final ajung la gunoi si polueaza mediul. Prin proiectul «IBagU, fii eco!» ne propunem pe de o parte sa tragem un semnal de alarma asupra pericolului pe care il reprezinta pungile de plastic si pe de alta parte sa ii determinam pe oameni sa foloseasca sacose ecologice pentru a-si transporta cumparaturile. Cand vom constientiza cu totii ca actiunile noastre au impact asupra planetei pe urmatorii 300-400 de ani, vom deveni mai atenti la actiunile noastre. 121.ro are un rol activ in acest proces de protejare a mediului”, a spus Daniela Fugaru Kammrath, redactorul-sef al www.121.ro.

Potrivit Ministerului Mediului, o punga de plastic este folosita, in medie, 20 de minute, dupa care ajunge in mediul inconjurator. O data ajunse in rauri sau mari, pungile reprezinta un pericol pentru animale, care le confunda cu hrana. Anual circa 100.000 de pasari-balene, pescarusi si broaste testoase mor sufocate din cauza pungilor de plastic.

spot_img

Ultimele știri