Premierul Calin Popescu Tariceanu se spala pe miini pentru situatia dezastruoasa de la Garda de Mediu, aruncind vina in totalitate pe fostul comisar general Octavian Popa. Intr-o declaratie facuta in aceasta saptamina, prim-ministrul a spus ca nu a tolerat slaba implicare fostei conduceri a Garzii de Mediu si a recurs la schimbarea din functie a fostului comisar-sef. Demagog, Tariceanu uita sa mentioneze ca tocmai el este cel care l-a numit in functie pe Octavian Popa, in urma cu aproape un an, desi existau suficiente informatii care sa arate ca liberalul nu este potrivit pentru post, neavind nici cea mai mica legatura cu domeniul. Mai mult decit atit, tot Calin Popescu Tariceanu este cel care a semnat actul normativ de restructurare a Garzii de Mediu, document care sta la baza actualului haos din institutia care ar trebui sa amendeze marii poluatori atunci cind incalca legea. Dupa cum se stie, Garda de Mediu a fost „reformata” incepind cu vara anului trecut, insa acestea au facut imediat institutia nefunctionala.
HAOS. Au fost desfiintate comisariatele regionale, iar institutia a fost politizata, in functiile importante fiind numiti doar liberali. Practic, in momentul de fata, fiecare amenda aplicata de Garda poate fi foarte usor contestata in instanta. Foarte multi comisari au dat, de asemenea, in judecata institutia, unii cistigind deja procesele. In stilul caracteristic, Tariceanu adopta pozitia observatorului independent si vorbeste de parca altcineva ar fi fost prim-ministrul Romaniei in ultimii trei ani si jumatate. Popa nu este singurul exemplu de liberal numit intr-o institutie fara sa aiba nici o treaba. Un alt exemplu este guvernatorul Deltei Dunarii, Paul Cononov, venit la conducerea Rezervatiei de la o firma de gunoaie din Tulcea.
Pentru mai multe informatii viziteaza Jurnalul National