Jurnalul National: Dacia are grija de mediu

Culorilor in care ne-am obisnuit sa vedem Dacia, albastru si alb, le adaugam si verdele. Acest lucru a fost confirmat de Societe Generale de Surveillance Romania, care, in urma auditului efectuat recent, a acordat producatorului roman de automobile recertificarea faptului ca actiunile derulate de Dacia in privinta protectiei mediului inconjurator corespund celor mai exigente standarde internationale. Certificatul ISO 14001, in versiunea sa cea mai recenta (2004), este valabil pana in 2011.

"Protectia mediului constituie una dintre prioritatile strategice ale Dacia, iar reinnoirea certificarii recunoaste nivelul de performanta atins de Dacia in domeniul politicii de mediu", declara Bernard Sonilhac, Director Tehnic al Uzinei de Vehicule Dacia. Potrivit acestuia, eforturile companiei de a reduce impactul activitatii industriale asupra mediului au inceput inca din 2000, iar in 2005 a fost obtinuta prima certificare de mediu.

In perioada 2000-2008, la nivelul intregii platforme, au fost investite 13 milioane de euro pentru conservarea resurselor naturale, tratamentul apelor uzate, al solului, al aerului si al deseurilor rezultate in timpul procesului de fabricatie. Astfel, 5,4 milioane au fost investite in tratarea apelor uzate, 1,7 milioane euro in protectia solului, 2 milioane de euro in tratarea deseurilor si 1,9 milioane de euro in materie de resurse umane. Concret, datorita acestor investitii, emisiile de CO2 de pe platforma Dacia au scazut in ultimii sapte ani cu 86 la suta pentru fiecare vehicul fabricat, consumul de apa a scazut cu 97,22 la suta, iar consumul de energie electrica a fost redus cu 86,57 la suta. In aceeasi perioada, cantitatea de deseuri periculoase a fost diminuata cu 72,28 la suta.

Obtinerea dreptului de a purta marca "Eco 2" de catre vehiculele Dacia, semnatura fiind lansata in cadrul Salonului de la Paris de anul acesta, este o dovada in plus ca producatorul autohton de automobile si-a luat in serios angajamentele in privinta protectiei mediului inconjurator. Pentru a avea dreptul de a purta aceasta semnatura, un vehicul Dacia trebuie sa indeplineasca trei criterii: sa aiba emisii de CO2 mai mici sau egale cu 140g/km, sa fie produs intr-o uzina certificata ISO 14001, iar 95% din masa vehiculului sa poata fi valorificata prin reciclare la sfarsitul ciclului de viata. Aceasta semnatura va fi aplicata la nivelul retelei comerciale incepand cu 2009.

Tot de anul viitor, Dacia Sandero si Dacia Logan vor beneficia de motorizare pe bioetanol in varianta 1.6 MPI 90 CP E85, care reduce cu pana la 70% emisiile de CO2. Dacia demonstreaza astfel ca o masina cu impact redus asupra mediului inconjurator nu este neaparat si inaccesibila.

spot_img

Ultimele știri