Şeful vânătorilor din România, Neculai Şelaru, se află în fruntea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România încă de la începutul anilor 1990, fiind unul dintre cei mai longevivi președinți din țară. Când nu trage cu carabina după urși, se duce în pădure la Cernica, unde ține în captivitate vreo zece porci mistreți pe care își dresează câinii de vânătoare. Iar dacă la vânătoare bieții câini nu îi îndeplinesc ordinele întocmai, îi snopește în bătaie, susțin mai mulți vânători din preajma acestuia, sub protecția anonimatului. Pentru ca imaginea să fie completă, Şelaru a scris și o cărțulie despre etica vânătorească. Asta pentru muritorii de rând, pentru că atunci când se plictisește se pozează cu animale ucise de el sau de alți trăgători de elită.
În toamna anului 2009, pe Valea Argeșului, în ograda unei pensiuni, și-au dat întâlnire toți șefii responsabili cu vânătoarea în România pentru a însoți un grup de vânători străini în fruntea cărora se afla Constantin Iavorski, un fost ministru al Republicii Moldova. Acesta, împreună cu Şelaru, a participat de-a lungul timpului la numeroase partide de vânătoare, în urma cărora s-a betonat o relație de prietenie. Motiv pentru care tot staff-ul vânătoresc a ținut să fie prezent la carnagiul din pădurile de pe Valea Argeșului. La final, ștabii vânătorimii s-au așezat unul lângă altul pentru a se fotografia cu trei urși ciuruiți de gloanțe. Pentru ca poza de grup să fie completă, în cadru s-a așezat și o femeie cu o armă semiautomată pe umăr pentru a își revendica trofeul. Un ursuleț de 2-3 ani, doborât de gloanțele trase dintr-o carabină.
Potrivit Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, Iavorski este un personaj care face legătura între afacerile cu energie din România și oligarhul rus Roman Abramovich, între altele și patronul echipei de fotbal Chelsea Londra. Acesta a deținut monopolul distribuției de păcură în țara noastră și controlul tranzitării mărfurilor pe calea ferată în trei din cele patru puncte de frontieră prin care se face transferul vagoanelor de pe liniile de tip rusesc, cu ecartament mare, pe cele românești. Totodată, a fost angajat al lui Abramovich în compania elvețiană Runicom, companie acuzată inclusiv de deturnarea unor fonduri europene.
Citeste mai mult pe jurnalul.ro