Italienii vor construi, in Romania, 6 parcuri fotovoltaice

Sase noi parcuri fotovoltaice cu puterea instalata de 5,5 MW vor fi construite in Romania de catre compania italiana TerniEnergia, potrivit unui comunicat de presa. Aceasta a semnat vineri un acord cadru cu societatea Energhie pare a grupului Bissi Holding.

Semnarea acestui acord cadru reprezinta o confirmare a internationalizarii operatiunilor fotovoltaice ale companiei, pentru dezvoltarea TerniEnergia pe pietele din Europa de Est”, a declarat directorul TerniEnergia, Paolo Ricci.

Contractul prevede constructia de catre TerniEnergia Romania a trei parcuri fotovoltaice cu o capacitate instalata de 3 MW la Buzias pentru suma de 3,3 milioane de euro.

Lucrarile au fost deja demarate iar finalizarea este programata pentru 30 iulie 2013.

Romania este o piata foarte promitatoare pentru noi , unde intentionam sa lucram pe termen mediu si lung, fara a neglija sectorul energiei hidroelectrice care a fost intotdeauna in centrul activitatilor noastre”, a declarat presedintele grupului Bissi Holding, Marco Bissi.

Bissi Holding, prin subsidiarele sale din Romania, a decis sa construiasca alte trei parcuri fotovoltaice in zona Lugoj Darova cu o putere totala de 2,5 MWp, iar lucrarile de constructie vor fi incredintate tot societatii TerniEnergia potrivit acelorasi conditii tehnice si financiare mentionate in contract.

spot_img

Ultimele știri