Un consortiu format din firme iordaniene si internationale urmeaza sa construiasca pana in anul 2012 o centrala termoelectrica bazata pe energia solara, cu o capacitate de 100 MW, cea mai mare construita pana in prezent, relateaza cotidianul iordanian The Jordan Times, citat de Agerpres.
Situata in localitatea Maan si denumita "Shams Maan" (Soarele din Maan), centrala va crea sute de locuri de munca: in jur de 400-500 in prima faza de exploatare si inca 100 in cea de-a doua, va contribui la independenta energetica a Iordaniei si la conservarea mediului inconjurator, reducand cantitatea de emisiuni de CO2 cu 160 000 de tone. Iordania importa 96 la suta din necesarul sau de energie si se numara printre primele 10 tari mai sarace tari din lume in privinta resurselor de apa.
Spre deosebire de termocentralele clasice, termocentralele bazate pe energia solara nu consuma apa pentru a pune in miscare turbinele cu aburi. Termocentrala solara Shams Maan face parte dintr-un proiect de creare a unui centru solar in Iordania in vederea atragerii de investitori si companii de energie solara, de cercetare, formare de personal specializat si productie. Regiunea in care se afla localitatea Maan este deosebit de insorita si poseda un indice ridicat de radiatie solara, fiind ideala pentru producerea de electricitate pe baza energiei solare.
Foto: www.destinatiieuropene.ro