Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a anuntat ca anul acesta vor fi alocati bani mai multi, respectiv peste 900 de milioane de lei, pentru lucrari hidrografice destinate strategiei de aparare impotriva inundatiilor.
"Daca vorbim de inundatii, trebuie sa ne pregatim si anul acesta pentru ca a fost zapada, e perioada aceasta, mai ales, lunile aprilie, mai, cand trebuie sa avem grija", a spus ministrul.
"Atunci cand timp de cinci ani de zile au fost inundatii care vin o data la 100 – 150 de ani, trebuie sa ai o strategie, care a fost adoptata in iulie anul trecut, trebuie sa dai bani mai multi si sa ai o conceptie clara cum mergi mai departe", a explicat Borbely.
Potrivit reprezentantilor Administratiei Nationale “Apele Romane”, Romania a investit anul trecut 200 milioane de euro in infrastructura de aparare impotriva inundatiilor, in lucrari de asigurare a surselor de apa si protectia mediului.
Din cele 82 de obiective de investitii finalizate pana la sfarsitul anului trecut, cele mai multe dintre ele au fost amplasate in bazinul hidrografic Olt (20), Siret (17), Mures si Jiu (in fiecare, cate 10 obiective de investitii), Somes-Tisa (6), Banat (5) si Arges-Vedea (5), Prut-Barlad (3), si cate 2 in bazinele hidrografice Dobrogea-Litoral, Buzau-Ialomita si Crisuri.
Harti de hazard pentru 10 bazine hidrografice
Pentru anul 2011, ANAR va accesa fonduri europene, pe Axa 5 POS MEDIU, in valoare de 322,5 milioane euro, cu cofinantare de la buget.
Un prim mare proiect consta in realizarea Master-Planului si elaborarea hartii de inundabilitate pentru bazinul hidrografic Prut-Barlad, precum si realizarea unor lucrari de aparare impotriva inundatiilor in acelasi bazin.
Cererea de finantare urmeaza sa fie transmisa la UE, deoarece are o valoare care depaseste 6,5 milioane euro. Valoarea totala a proiectului este de 67 milioane euro, din care 20% reprezinta cofinantarea de la buget.
Un alt proiect este efectuarea zborurilor pentru elaborarea hartilor de hazard pentru 10 bazine hidrografice, pana in prezent, fiind alocati circa 27,8 milioane lei, din care de la bugetul de stat au fost circa 18 % din valoarea contractata, pentru 8 bazine hidrografice. Valoarea totala ce se doreste a fi accesata prin AXA 5 POS MEDIU este de 40 milioane euro. Dupa finalizarea hartilor de hazard, ele vor fi puse la dispozitia consiliilor judetene care vor elabora hartile de risc, conform prevederilor legislatiei incidente.
Pana in acest moment, s-au aprobat 6 proiecte pentru 6 bazine hidrografice, urmand ca ultimele patru sa fie aprobate curand. Valoarea celor 6 contracte semnate (Crisuri, Banat, Mures, Somes-Tisa, Siret, Buzau Ialomita) este de 21 milioane euro urmand ca proiectele pe celelalte 4 bazine hidrografice sa fie semnate in cel mai scurt timp adica pt Olt, Arges Vedea, Jiu, Dobrogea Litoral.
Proiectul Watman (Sistemul Informational pentru managementul integrat al apelor) consta in realizarea unor centre de interventie rapida si de comanda, precum si instalarea de senzori si echipamente de monitorizare a datelor la amenajari hidrotehnice, care ajutau la urmarirea comportarii barajelor in sistem automat. Valoarea totala a proiectului ce poate fi accesata fiind de 144 milioane euro. Proiectul consta in proiectare si investitia de baza, care inseamna crearea unor centre de comanda si interventie si echiparea barajelor cu senzori si echipamente de monitorizare automata si punere in siguranta.
Finantarea a 20 de lucrari urgente pentru prevenirea si reducerea riscului la inundatii, considerate ca fiind prioritare (“NO REGRETS MEASURES”), a caror valoare se ridica la 147 milioane euro, din care 125 milioane euro de la UE (reprezentand 80% UE, 20 % cofinantare).
Dintre aceste lucrari, 4 sunt in bazinul hidrografic Siret, cate 3 in bazinele Olt, Jiu si Buzau, cate 2 in bazinele Mures, Crisuri si Somes si cate 1 in bazinele Arges-Vedea si Banat. Pentru 10, din cele 20 de lucrari, au fost depuse cererile de finantare la MMP.
Pana in prezent, Ministerul Mediului a ales 6 lucrari ca fiind considerate eligibile, respectiv:
1. Regularizarea raului Tisa, la Remeti, judetul Maramures;
2. Amenajarea raului Crisul Mic, judetul Bihor;
3. Regularizarea raului Tarnava Mare, sector Albesti-Odorheiul Secuiesc, judetul Harghita;
4. Regularizarea paraului Casin, pe sectorul Targu Secuiesc- Valea Seaca, judetul Covasna;
5. Regularizarea paraului Bistrita, pe sectorul Costesti-Babeni, judetul Valcea;
6. Combaterea inundatiilor in sub-bazinul Cricovul Dulce, judetul Dambovita.
Restul lucrarilor, pana la 20, necesita clarificari de natura legislativa sau procedurala (cum ar fi de exemplu, natura juridica a terenurilor), dar, pentru care ANAR intentioneaza sa faca toate demersurile necesare pentru inceperea finantarii acestora.
Printre acestea se numara:
– Punerea in siguranta a lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor pe raul Ialomita si afluenti, pe sectorul Slobozia-Tandarei si in zona municipiului Urziceni,
– Aducerea la clasa de importanta a digurilor de pe raul Jiu,
– Amenajarea raului Putna, pe zona comunei Tifesti, judetul Vrancea,
– Amenajarea raului Somesul Mic in municipiul Cluj, reducerea gradului de risc la inundatii pe raul Bistrita, pe sectorul Borca-Poiana Teiului, judetul Neamt etc.
In totalitate, sunt 4 lucrari pentru bazinul hidrografic Siret, cate 3 pentru bazinele Buzau-Ialomita, Olt si Jiu, cate 2 pentru bazinele Mures, Crisuri si Somes si cate una pentru bazinele Arges si Banat.
Cititi si: “Nu putem indigui toata Romania ca sa o protejam de inundatii” – David Csaba, director general ANAR