Gandul: Investitia de la Rosia Montana ar putea intarzia cu zece ani
Hotararile Consiliului Local din Rosia Montana prin care se aprobau planurile de urbanism general si zonal pentru localitatea din Apuseni, documente atacate in repetate randuri de contestatarii proiectului, au fost anulate de Curtea de Apel Alba, fapt ce ar putea intarzia proiectul cu zece ani, informeaza organizatia Alburnus Maior, lider al opozantilor fata de proiectul minier din Apuseni, intr-un comunicat de joi.
Decizia Curtii de Apel Alba va conduce, in viitorul apropiat, la anularea Certificatului de urbanism emis de Consiliul Judetean Alba pentru Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) – compania ce a propus investitia miniera – si, implicit, la obligatia legala pentru Ministerul roman al Mediului de a returna titularului de proiect documentatia depusa impreuna cu cererea de acord de mediu pentru proiectul Rosia Montana.
"Acest lucru presupune, practic, ca RMGC, in cazul in care nu isi abandoneaza intentia de proiect minier la Rosia Montana, va trebui sa refaca intregul proces de autorizare al proiectlui, inclusiv va trebui sa gaseasca modalitati prin care sa obtina o noua licenta miniera pentru perimetrul Rosia Montana, demersuri care ar necesita cel putin zece ani, atata cat a durat pana in prezent procesul de autorizare", se mai arata in document.
Compania Rosia Montana Gold Corporation a anuntat, in 4 decembrie anul trecut, intr-o conferinta de presa la Alba-Iulia, reducerea activitatilor, decizie care ar insemna concedierea a aproximativ doua treimi din cei 300 de angajati ai companiei. Anuntul a fost facut de presedintele Gabriel Resources, Alan Hill, care a declarat ca a ajuns in punctul in care nu mai poate angaja oameni pentru ca nu are nimic sa le dea de lucru, in contextul in care Ministerul roman al Mediului a decis suspendarea pe termen nelimitat a procedurii de autorizare.
Rosia Montana Gold Corporation intentioneaza sa exploateze timp de aproape 20 de ani zona de la Rosia Montana, sustinand ca ar putea extrage cateva mii de tone de aur si argint prin procedeul de cianurare. Compania, un parteneriat romano-canadian, intentioneaza sa deruleze o investitie de aproape un miliard de dolari, pentru exploatarea celui mai mare zacamant auro-argintifer din Europa. In urma studiilor realizate in zona, specialistii au descoperit o rezerva de aproximativ 331 de tone de aur si 1.600 de tone de argint.
Intentia investitorului a atras protestele organizatiilor ecologiste si Academiei Romane, dar si ale autoritatilor ungare.
Pentru mai multe informatii vizitati Gandul
Gandul: Planurile de urbanism de la Rosia Montana – declarate ilegale
Explicatia: cei care le-au votat sau rudele lor erau angajati ai „aurarilor” de la RMGC
Proiectul de exploatare a au¬ru¬lui din Apuseni, gandit a aduce venituri de 3,2 miliarde de dolari, a fost blocat, considera Asociatia Alburnus Maior, care lupta in instanta impotriva lui. Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca Hotararile Consiliului Local Rosia Montana privind adoptarea planurilor de urbanism prin care localitatea a fost declarata zona industriala rezervata exclusiv propiectului Rosia Montana Gold Corporation sunt ilegale, se arata intr-un comunicat al asociatiei.
Adoptarea lor, necesara pentru obtinerea autorizatiei de extractie, a fost momentul cand a inceput stramutarea populatiei si a infrastructurii de uz public. In instanta, Alburnus Maior a aratat ca adoptarea planurilor a fost ilegala, deoarece majoritatea consilierilor locali se aflau in conflict de interese – ei sau rudele lor erau angajati ai „aurarilor” de la RMGC. De asemenea, populatia nu a fost consultata, iar CL nu a parcurs cerintele legale privind evaluarea impactului de mediu. Exceptia de nelegalitate a planurilor a fost ridicata in cadrul procesului de constatare a nulitatii certificatului de urbanism, iar decizia Curtii este irevocabila.
Gold Corporation merge mai departe
Compania RMGC considera „iresponsabila, lipsita de etica si calomnioasa decizia Alburnus Maior de a interpreta prematur hotararea Curtii de Apel in privinta legalitatii HCL”, ne-a declarat Cristina Merrill, director de comunicare al companiei, argu-mentand ca sentinta nu a fost inca motivata. „Din punctul nostru de vedere, hotararea nu afecteaza in nici un fel validitatea licentei miniere si procedurile de autorizare a proiectului, aflate in derulare”, a adaugat Merrill. Ministrul Mediului, care a blocat procedura de evaluare a impactului proiectului, nu a putut fi contactat.
Pentru mai multe informatii vizitati Gandul