Oamenii ar trebui sa se intoarca la starea de austeritate din timpul razboaielor, cand mancarea era consumata pana la ultimul rest, pentru a combate schimbarile climatice care ameninta astazi lumea, potrivit agentiei guvernamentale britanice Energy Saving Trust (EST), citata de Telegraph.
EST intentioneaza sa readuca prin doua campanii o serie de masuri abordate in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Prima campanie, "Dig for Victory", are obiectivul de a incuraja oamenii sa cultive fructe si legume, iar cea de-a doua, "Don’t be Fuelish", indeamna oamenii sa isi diminueze consumul de energie electrica. Insa de data aceasta, in loc de razboi, eforturile de salvare a resurselor sunt motivate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si de franarea fenomenului incalzirii globale.
Un sondaj efectuat in randul a peste 1.500 de britanici, interogati de membrii EST, arata ca aproximativ 70% dintre comunitatile locale din Marea Britanie sunt dispuse sa colaboreze intre ele pentru un management mai bun al resurselor. De exemplu, schimbul de resturi alimentare sau masini intre vecini. Peste jumatate dintre respondenti sunt de parere ca astfel de masuri precum rationalizarea sunt necesare pentru ajutarea britanicilor sa reduca excesul.
“Nu sprijinim o reintoarece la rationalizare, insa am putea adopta cateva dintre practicile folosite in timpul razboiului, precum reciclarea apei de imbaiere si refolosirea acesteia pentru stropirea plantelor, sa economisim apa si energie electrica”, a declarat Philip Sellwood, director executiv al EST.
Foto: www.telegraph.co.uk