INTERVIU | Războiul din Ucraina și investiții în tehnologii climatice

Ryan Grant Little este investitor în domeniul tehnologiilor climatice de origine canadiană. El deține un portofoliu de 25 de start-up-uri înființate. Expertiza sa constă în investițiile cu impact, inovarea socială și tehnologia pentru bine. În prezent este stabilit în Kiev, unde este voluntar pentru armata Ucrainei.

Am discutat cu Ryan despre inovația în tehnologiile climatice, rolul politicilor în investiții și impactul războiului din Ucraina asupra viitorului planetei din punct de vedere climatic.

Green Report: De ce ați ales să vă axați cariera pe zona de sustenabilitate?
Ryan Grant Little: Cariera mea, de când am început, a fost întotdeauna într-o formă sau alta legată de impact. Și ceea ce am descoperit este că de fiecare dată când m-am îndepărtat de asta și am lucrat, de exemplu, să fac mai mulți bani, mi-am pierdut scopul.

Mi-am pierdut simțul scopului. Și am vrut să fac doar lucruri care rezolvau problemele care contează. Iar pentru mine, cea mai importantă problemă existențială care se întâmplă acum este schimbarea climatică.

Nu cred că este o carieră, este o criză existențială.

G.R.: Care sunt unele dintre cele mai promițătoare inovații în domeniul tehnologiei climatice pe care le vedeți în prezent?
Ryan Grant Little: Electrificarea a tot, adică lucrurile care, funcționau cu motoare pe combustie, se electrifică. Vedem acest lucru la mașinile electrice și altele asemenea: generatoare, turbine și alte lucruri pe care nu le vedem în viața noastră de zi cu zi. 

Cea mai mare oportunitate, aș spune, este în sistemul alimentar – prin trecerea la un mediu alimentar bazat mai mult pe plante. Este cel mai important lucru pe care l-am putea face fără să renunțăm la nimic. Astfel, dacă putem face hamburgeri vegetarieni care să aibă gust de hamburgeri – și totuși să fie vegetarieni.

Aripioarele de pui au gust de aripioare de pui chiar dacă au fost făcute din „carne” pe bază de plante. Astfel, oferim o soluție care rezolvă probabil cea mai mare problemă pe care o avem în momentul de față în ceea ce privește schimbările climatice. Asta fără ca oamenii să fie nevoiți să facă sacrificii. 

Soluția este ca noi să găsim modalități prin care oamenii nu trebuie să-și sacrifice stilul de viață pentru a fi mai prietenoși cu planeta. 

G.R.: Există o soluție climatică în care ați crezut și care nu a funcționat?
Ryan Grant Little: Există o mulțime de soluții care nu au funcționat în momentul lansării. 

La mijlocul anilor 2000, toată lumea paria pe hidrogen ca soluție. Chiar dacă toată lumea se aștepta, nu a funcționat, din punctul meu de vedere. Ulterior, timp de 10 ani, nimeni nu s-a atins de hidrogen nici din punct de vedere economic, nici al investițiilor. A început să pară că este o tehnologie care nu va funcționa.

Acum, toată lumea este din nou entuziasmată. Asta pentru că lucrurile se pot schimba în ceea ce privește costurile, astfel încât tot felul de lucruri care nu funcționau din cauza reglementărilor, a tehnologiei sau a situației financiare pot funcționa într-un alt moment. Iar acum vedem un punct în care multe dintre aceste lucruri, care nu funcționau acum 20 de ani, pot funcționa.

G.R.: Așadar, nu ați spune despre niciun mare experiment climatic că nu a funcționat deloc.
Ryan Grant Little: Nu. Au fost mașinile electrice, a fost hidrogenul. Toate au fost lucruri care în anumite momente nu au funcționat. Nu cred că există ceva despre care aș putea spune sigur că nu va funcționa în viitor. Asta pentru că lucrurile se schimbă.

G.R.: Care este cea mai frecventă concepție greșită pe care o întâlnești în munca ta?
Ryan Grant Little: Faptul că interesul pentru climă este pentru thinktankers și hippies.

Dar, de fapt, actul climatic ține de securitate. 

În prezent, eu locuiesc în Ucraina. Entuziasmul meu pentru energia regenerabilă distribuită în Ucraina ține la fel de mult de a nu deveni o țintă pentru rachetele Rusiei, cât ține de impactul climatic.

Există tot felul de moduri în care tehnologia climatică contează. Ea are sens în atât de multe feluri diferite și nu e vorba doar despre a face un lucru bun. Sunt o mulțime de actori care se implică din motive financiare, nu doar pentru efectul halo.

G.R.: Din punctul dumneavoastră de vedere, care este rolul politicii în accelerarea sau blocarea inovării climatice?
Ryan Grant Little: Impactul pe care politica climatică îl are este uriaș. Întotdeauna cei care nu vor stimulente și astfel de lucruri spun că nu este treaba Guvernului să aleagă câștigătorii. Asta este o minciună! Este treaba Guvernului să influențeze astfel de lucruri și să aleagă pe ce căi mergem.

Asta se întâmplă de secole – agricultură, energie și toate aceste lucruri majore.  

Ceea ce le place investitorilor, în mare parte, se reduce la finanțare. Pentru ca tehnologia curată și tehnologia climatică să funcționeze, înseamnă că avem nevoie de oportunități de finanțare.

Avem nevoie de o politică care să spună da, suntem alături de acest lucru sau da, vom contribui la realizarea acestui lucru și ne vom angaja pe termen lung.

Acesta este motivul pentru care, în UE, lucrurile sunt stabilite pe o perioadă de 20 de ani. Sau avem tarife de alimentare cu energie electrică stabilite pe o perioadă de 20 de ani, ceea ce este util din punct de vedere al investițiilor. 

E interesant de văzut situația SUA din prezent. Actul de Reducere a Inflației, adoptat sub administrația Biden, a stimulat toate tipurile de creștere, iar o parte din efectele sale încă există – chiar și sub noua administrație.

Ceea ce vedem acum, cu această administrație actuală mai slabă, cu nervozitate și indecizie, este o lipsă de coerență. Totul e peste tot, fără un semnal clar pentru investitori, astfel încât aceștia să poată lua decizii pe termen lung în domeniul tehnologiilor climatice.

Iar acest domeniu necesită foarte multă gândire pe termen lung: pentru că este costisitor, pentru că presupune hardware – lucruri concrete, metal – și de aceea este nevoie de o perspectivă stabilă și pe termen lung pentru a atrage investiții.

G.R.: Cum vedeți soarta politicilor climatice ținând cont de creșterea politicienilor de extremă dreaptă? 
Ryan Grant Little: Este problematic, cu siguranță. Vreau să spun că extrema dreaptă folosește tehnologia climatică pentru a face apel la populație. Le spune că nu vor mai putea mânca hamburgeri și că nu își vor mai putea utiliza mașinile. Funcționează bine, iar ei primesc voturi pentru asta.

Când lucram în domeniul energiei regenerabile la mijlocul anilor 2000, mă întâlneam cu guvernatori republicani din diferite state ale SUA. Le vorbeam mereu despre securitate energetică, crearea de locuri de muncă, impozite sau venituri fiscale. Rareori aduceam în discuție partea climatică a lucrurilor. 

De aceea, este important să transmitem mesajele care contează pentru oameni. Și, astfel, sperăm că inclusiv guvernele de extremă dreapta sunt preocupate de securitatea energetică internă – care, până la urmă, este și o componentă a agendei climatice.

G.R.: Cum vedeți diferența dintre America și Europa, din perspectiva politicilor climatice?
Ryan Grant Little: Ei bine, cred că Europa are provocările și eșecurile ei, dar se mișcă în general în direcția cea bună. În schimb, cred că SUA este în implozie. Nu văd un viitor pentru SUA ca jucător major. Adică pentru mine, ce  seamănă cu căderea Imperiului Roman.

G.R.: Cum definiți „impactul” atunci când vă evaluați investițiile?
Ryan Grant Little: Cel mai simplu parametru este compensarea cu tone de C02, care nu spune totul. Există și alți parametri la fel de importanți, dacă nu chiar mai importanți. Aceștia sunt, însă, mai greu de evaluat. Mă refer aici la  restaurarea biodiversității, apa curată.

Pentru mine, contează și eliminarea animalelor din lanțul de aprovizionare. Așa că numărul de animale salvate este important pentru mine. 

Dar dintr-o perspectivă generală la majoritatea investitorilor, principala metrică este North Star sau echivalentul ACO 2.

G.R.: Care a fost proiectul dumneavoastră cu cel mai mare impact în ceea ce privește sustenabilitatea? 
Ryan Grant Little: Compania de biogaz pe care am fondat-o în 2000 și uzina care a fost abandonată în 2010 – din perspectiva compensării ACO₂ – probabil echivalează acum cu milioane de corali salvați.

Dar cea de care sunt cel mai încântat este, aș spune, investiția mea în Biographed Pet Nutrition – o companie din Austria, condusă tot de un canadian. Aceasta elimină lanțul de aprovizionare convențional pentru a produce hrană pentru pisici și câini din carne cultivată.

Ei se concentrează în special pe hrana pentru pisici, deoarece câinii pot avea o dietă sănătoasă pe bază de plante, dar pisicile nu. Așa că ei folosesc celule de șoarece cultivate în laborator – practic, produc hrană pentru pisici din carne de șoarece cultivată.

G.R.: Există vreo inovație din climatetech care poate fi folosită să rezolve problemele de mediu din București?
Ryan Grant Little: Ei bine, când am ajuns, erau 35° și nu văd prea multe panouri solare în jur sau umbră. 

Ăsta ar fi primul lucru pe care l-aș face: m-aș uita în jur. Există o mulțime de balcoane care ar putea fi acoperite cu solar. 

Și acoperișurile, la fel. Aș face, practic, un tur personal al orașului și mi-aș imagina cum ar putea deveni un loc ideal pentru un tarif de tip feed-in pentru energia solară.

Un astfel de sistem ar încuraja gospodăriile și întreprinderile să instaleze panouri solare peste tot și să le folosească pentru a alimenta rețeaua.

G.R.: Ce impact considerați că are războiul din Ucraina asupra investițiilor climatice?
Ryan Grant Little: Am lucrat în domeniul climei în ultimii 25 de ani, cu normă întreagă – ca investitor, consilier antreprenorial și în multe alte roluri. Am renunțat acum două luni și, în prezent, sunt voluntar cu normă întreagă în războiul din Ucraina.

Motivul este că, în opinia mea, aceasta este cea mai importantă problemă climatică pe care o avem acum.

Dacă nu obținem o victorie decisivă asupra Rusiei, atunci toate obiectivele noastre de neutralitate climatică, toate planurile pentru net zero – nu mai contează.

Nimic nu mai contează.

Și, chiar acum, cea mai minată țară din lume este Ucraina. Iar asta afectează grânarul Europei.

Vorbim despre întreaga noastră aprovizionare cu alimente. De fapt, este vorba despre toate resursele esențiale – de la alimente, apă, aer, până la informație. Și știm cu toții cât de periculoasă este dezinformarea. Nu trebuie să vă spun eu, aici în România, ce fac propaganda și influența rusă pentru candidații de dreapta.

Abia aștept cu nerăbdare să mă întorc ca investitor în tehnologia climei, dar deocamdată, tot ce fac este să fiu pe teren. Încerc să ajut la oprirea acestui război, pentru că nimic nu contează dacă avem acest cancer care crește în Europa.

Și este o nebunie. Le-am spus colegilor mei din domeniul acțiunii climatice – oamenii care lucrează în acest spațiu – dar ei parcă poartă ochelari de cal. Nu văd că aceste lucruri sunt interconectate.

Cred că, pur și simplu, nu se gândesc la asta ca la un fenomen legat de tot restul. Și e ca… nici eu nu vreau paie de plastic, dar asta era important în 2018. Acum vorbim despre ceva de 20 de ori mai important.

Trebuie să ne adaptăm. Trebuie să mergem acolo unde e miza.

 

NOTĂ: Ryan Grant Little a fost unul dintre speakerii Consolid8, festivalul privind dezvoltarea orașelor verzi prin soluții de bussines.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri