Instalatorii validaţi în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” vor semna contractele de participare în perioada 2-6 septembrie, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
Noul Program „Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, va demara pe data de 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică.
Instituţia a publicat pe site-ul său modelul de contract, precum şi programarea pe baza căreia instalatorii validaţi trebuie să se prezinte la sediul AFM în intervalul menţionat pentru a semna contractele de participare în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
„În vederea semnării contractelor, reprezentantul legal al instalatorului validat se va prezenta la sediul AFM cu actul de identitate valabil şi cu dovada deschiderii contului la Trezorerie. De asemenea, contractul poate fi semnat şi de către împuternicitul reprezentantului legal al instalatorului validat, caz în care se va prezenta actul de identitate şi împuternicirea notarială”, se arată în comunicat.
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.
Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.
Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului este publicată pe site-ul AFM.
Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.