Ministrul Mediului, Attila Korodi, a intreprins un amplu control in judetul Harghita, ca urmare a numeroaselor sesizari cu privire la furturile masive de padure care au loc in aceasta zona. Beneficiind de o desfasurare de forte impresionanta – 100 de jandarmi, 50 de politisti, 20 de comisari ai Garzii Nationale de Mediu si 10 inspectori silvici – au fost prinse doar 3 persoane care taiau ilegal lemne. Au mai fost gasiti 177 metri cubi de scandura, 21 metri cubi de busteni, pentru care existau documente de provenienta, si cercetarile vor continua pentru alte 5 persoane suspecte.
In urma acestei actiuni ministrul Korodi s-a decis sa propuna infiintarea unui comandament national care sa se ocupe de stoparea furturilor din paduri. Din acest organism ar urma sa faca parte reprezentanti ai tuturor institutiilor cu atributii in domeniu, inclusiv Serviciul Roman de Informatii.
Ingrijorarea ministrului Mediului vine din faptul ca toate actiunile intreprinse pe plan local sunt sortite esecului, din cauza ca se produc scurgeri de informatii.