O parte din industria lemnului va refuza materia primă provenită din parcurile naționale

O parte importantă din firmele care activează în industria lemnului din România s-au angajat să refuze materialul lemnos provenit din parcurile naționale și pădurile virgine, potrivit Agent Green. Sprijinul industriei vine pe fondul pe care Senatul și Ministerul Apelor și Pădurilor susțin inițiative legislative care periclitează ireversibil biodiversitatea.

industria lemnului va refuza materia primă provenită din parcurile naționale

Am cerut corporațiilor globale din industria lemnului care desfășoară operațiuni în țara noastră să își îmbunătățească politicile, transparența, trasabilitatea lemnului și să facă pentru natură mai mult decât le cere legislația. Am negociat cu industria mai bine de un an și astăzi anunțăm primele rezultate majore. Patru jucători principali de pe piața lemnului spun NU lemnului din parcurile naționale”, a declarat Gabriel Păun, fondatorul Agent Green.

Agent Green a contactat 11 companii mari și foarte mari care împreună prelucrează majoritatea lemnului românesc. Companiilor li s-a adresat un set de 7 întrebări cu scopul de a clarifica dacă acestea folosesc lemn ilegal, lemn din parcuri naționale și din păduri virgine, dar și cum pot dovedi politicile și angajamentele făcute.

Suprafețele ariilor potejate pentru care există licențe miniere, scoase de sub protecție

Luând în calcul investigațiile noastre anterioare care au expus mai multe companii mari acceptând direct din pădure sau din depozite lemn ilegal din parcuri naționale și din păduri virgine, chestionarul nostru a generat valuri în rândul companiilor. La început, au fost timide și a fost nevoie să organizăm o întâlinire comună cu ambasadele țărilor din care aceste companii provin pentru a sparge gheața. Odată început, acest dialog structurat a generat procese interne majore în rândul companiilor care au dus la adoptarea acestor politici noi mai riguroase pentru conservarea biodiversității. Dar companiile se tem deoarece angajamentul lor rămâne fragil atâta timp cât Guvernul va bloca îmbunătățirea Inspectorului Pădurii care poate depista lemnul ilegal și cel din parcurile naționale și pădurile virgine chiar și în depozite unde de obicei se amestecă lemnul”, a explicat Păun.

Companiile contactate au fost: Egger, Holzindustrie Schweighofer, IKEA, JF Furnir (Holver), Kronospan, Expansion, Kastamonu, Losan, Massiv, Succes și Yildiz Entegre. Deocamdată, doar primele 5 companii din listă au decis să răspundă chestionarului și să coopereze.

Companiile chestionate sunt din Austria, România, Spania, Suedia, Turcia și Statele Unite ale Americii. Doar cele din Austria și din Suedia au răspuns. Cele mai progressive companii sunt în general cele care au fost aspru criticate public și a căror reputație a avut deja de suferit.

Egger, Holzindustrie Schweighofer, JF Furnir (Holver) și Kronospan refuză lemnul din toate cele 13 parcuri naționale din România și din păduri virgine. Mai mult, companiile au dezvoltat un mecanism pentru a-și dovedi angajamentul. Din păcate IKEA a rămas codașă și continua să accepte deliberat lemn din parcurile naționale și pădurile virgine masacrate legal sau illegal, atâta timp cât acestea sunt certificate FSC. Mai mult IKEA a evitat să ofere răspunsuri clare iar transparența acestei companii este deosebit de redusă în ciuda unui marketing agresiv prin care se declară responsabilă cu mediul”a mai spus Gabriel Păun.

Este interesant că tocmai companiile care au fost aspru criticate, precum Holzindustrie Schweighofer, au devenit treptat cele mai transparente, oferind în premieră chiar și date despre locul de proveniență al lemnului procesat. Această companie a dezvoltat Timflow, sistemul de trasabilitate al lemnului bazat pe urmărirea în timp real a camioanelor echipate cu dispositive de urmărire GPS și fotografii cu toate transporturile de lemn. Holzindustrie Schweighofer, dar și Kronospan au răspuns pozitiv solicitării Agent Green de a efectua în anumite condiții controale neanunțate în fabrici din partea oricărui ONG.

spot_img

Ultimele știri