Se înmulțesc mesajele care vin dinspre sud-estul Asiei spre restul lumii în legătură cu gestionarea propriilor deșeuri. Malaezia, Filipine, Indonezia trimit înapoi deșeurile țărilor care vor să se debaraseze de ele, iar mesajul, pentru noi, toți, este să generăm mai puțin gunoi și să gestionăm singuri eliminarea lui. Cea mai recentă lecție: Indonezia trimite în Australia opt containere de deșeuri despre care spune că sunt prea contaminate ca să poată fi reciclate.
Acesta este cel mai recent anunț a țărilor din sud-estul Asiei, că nu vor să devină groapa de gunoi a țărilor mai bogate.
Oficialii indonezieni au declarat că cele opt containere trimise de Australia ar fi trebuit să conțină deșeuri de hârtie, dar erau contaminate pentru că, printre altele, se aflau și deșeuri electronice, doze de aluminiu folosite, sticle de plastic, sticle cu ulei de motor, scutece folosite și pantofi stricați. Unele dintre aceste deșeuri au fost chiar etichetate ca „B3”, o abreviere care face referire la materiale toxice și periculoase.
Decizia de a trimite cele 210.3 tone de deșeuri înapoi în țara de proveniență a fost luată de către biroul vamal în colaborare cu Ministerul Comerțului și cel al Mediului, ceea ce arată, spun jurnaliștii de la The Guardian, gravitatea situației.
La începutul lunii iulie, Indonezia a trimis 49 de containere cu deşeuri din plastic în mai multe ţări dezvoltate, precum Statele Unite, Germania, Franţa, Australia şi Hong Kong.
Grupuri ecologiste din Indonezia au cerut guvernului să implementeze reglementări mai strice privind importul de deşeuri din plastic, arătând că gunoaiele sunt dăunătoare pentru mediu. Una din aceste organizaţii susţine că plasticul adus din ţările dezvoltate a poluat râul Brantas din provincia Java de Est, unde s-au găsit microparticule din plastic în 80% din peşti.
În 2018, Indonezia a importat peste 320.000 de tone de deşeuri, faţă de aproximativ 129.000 de tone în 2017, arată datele Ministerului Comerţului.
Reciclarea deșeurilor la nivel mondial a fost aruncată în haos începând de anul trecut, când China a anunțat că nu va mai accepta importurile de deșeuri de plastic, lăsând astfel țările în curs de dezvoltare să se descurce cu propriul gunoi.
Cantități uriașe au fost trimise de atunci în sud-estul Asiei, dar chiar și aceste țări încep să impună limite și să protesteze.
În luna mai, Malaezia a anunțat că va trimite în Australia 100 de tone de deșeuri pentru că erau prea contaminate pentru a fi reciclate. Acestea au făcut parte din 450 de tone de plastic importat și care urma să fie trimis înapoi țărilor din toată lumea.
Luna trecută, Filipine a returnat 69 de containere către Canada, punând astfel punct unui acord diplomatic dintre cele două țări.