Romanii nu-si arunca electrocasnicele vechi ori nefunctionale sau, daca le dau spre reciclare, isi doresc ceva in schimb. De la aceasta realitate tipic romaneasca a pornit campania companiei Indesit si a asociatiei RoRec, care le ofera romanilor posibilitatea de a-si schimba electrocasnicele cu unele noi si eficiente energetic. Oana Neneciu relateaza cum se desfasoara campania „Cu Indesit si Hotpoint-Ariston ai verde la reciclare si economie“ si care sunt planurile pe timp de criza ale companiei Indesit.
Take back
Pentru orice aparat electrocasnic vechi, functional sau nefunctional, pe care un cetatean il duce la un centru de reciclare al asociatiei RoRec va primi
un voucher in valoare de 250 lei sau 15% reducere. Voucherul poate fi folosit pentru achizitionarea oricarui aparat electorcasnic Indesit sau Hotpoint Ariston, gama de lux, in oricare dintre lanturile de retail partenere campaniei. Pe langa dimensiunea de marketing a campaniei, aceasta isi propune sa constientizeze populatia cu privire la reciclarea deseurilor electrocasnice si sa invete consumatorii sa achizitioneze produse eficiente energetic.
„In primul rand, vorbim despre o constientizare a acestei activitati de reciclare. Vorbim despre aparate electrocasnice de care romanul este tare indragostit, le tine in casa chiar daca nu functioneaza si ma refer in special la mediul rural, sa zicem ca in mediul urban lucrurile astea au mai evoluat in ultima perioada. In oras, probabil din cauza lipsei de spatiu, oamenii renunta mai usor la aparatele care nu mai functioneaza. Desi in alte tari procesul de innoire este unul mai degraba raportat la caracteristicile tehnice ale produsului, la design, la noi se schimba electrocasnicele numai daca se strica sau, si mai rau, daca nu se mai pot repara“, arata Rodica Stere, Marketing Manager Indesit.
Campania a inceput pe 1 martie si se va finaliza pe 31 mai si are loc in toate marile lanturi de magazine din tara, dar si in magazine independente. Astfel, in Flanco, Altex, Media Galaxy, Carrefour si partenerii independenti ai companiei, romanii se pot duce pentru a beneficia de oferta.
„Oferim acum 250 lei suma fixa sau 15% din valoarea pretului de raft afisat. Am optat pentru varianta asta pentru ca produsele noastre Indesit se incadreaza intr-un anumit interval de preturi, asa ca varianta cu o suma fixa ofera un real avantaj pentru consumator. Pentru gama Hotpoint Ariston, am optat pentru o reducere de 15% din pretul afisat la raft, care inseamna mult mai mult de 250 lei. Astfel, cine vrea sa-si cumpere un produs mai performant va vrea probabil un discount mai mare, asa ca ne-am gandit ca varianta de 15% e mai buna pentru consumator“, explica Rodica Stere.
Managerul a mai subliniat ca daca aceasta campanie va avea succesul asteptat, compania se gandeste sa o repete pe viitor.
Inovatie de criza
Desi an greu, de criza economica, care nu ocoleste compania, Rodica Stere spune ca 2009 este un an foarte important pentru Indesit din punctul de vedere al lansarilor de produse noi, mai performante si mai eficiente energetic. Compania va lansa chiar in aceasta primavara o gama noua de masini de spalat, prima gama eco de pe piata romaneasca.
„Avem programe importante la nivelul dezvoltarii produselor eficiente. Avem o gama de masini de spalat care este gata si urmeaza sa fie lansata in putin timp si in Romania. Aparatele au o optiune care se numeste EcoTime. Utilizarea acesteia reduce timpul de spalare, economiseste apa si energie. La departamentul nostru de dezvoltare si cercetare sunt o multime de proiecte de genul acesta“, ne dezvaluie Rodica Stere.
Pe langa noile masini de spalat cu optiunea EcoTime, Indesit comercializeaza aparate frigorifice cu clasa energetica A++, cea mai mare clasa existenta pe piata. Din pacate, spune managerul, tehnologia a luat-o inaintea standardelor si normativelor europene, iar in prezent producatorii asteapta de la Comisia Europeana un nou sistem de clasificare a eficientei produselor electrocasnice.
Dar, si cu produse performante si eficiente, vanzarile pot scadea pe timpul crizei, iar programul are ca scop si atragerea de noi clienti in magazine.
„In ceea ce priveste estimarile noastre pe vanzari pentru 2009, avem mai multe scenarii. Sa speram ca vom avea acel declic din partea consumatorului. Ce ne dorim cel mai tare este sa inteleaga consumatorul ca nu isi poate pune viata pe hold pentru ca e criza. Campania o facem si ca sa-l indemnam pe consumator sa intre in magazin, sa vada ce e nou si sa-si traiasca viata in continuare“, mai arata Rodica Stere.