Incinerarea deșeurilor, soluție sau pericol pentru mediu?

Incinerarea deșeurilor pentru obținerea energiei a fost una din măsurile pe care țările vestice le-au găsit pentru a răspunde crizei petrolului din 1970, sperând că le va aduce un anumit grad de independență energetică și că în același timp vor rezolva problema depozitării deșeurilor la gropile de gunoi. Un exemplu este Suedia, care în momentul de față își asigură 20% din necesarul de energie prin arderea deșeurilor pe care a ajuns să le importe din Italia, Marea Britanie și Italia. Însă din ce în ce mai multe voci reclamă această practică ca fiind total împotriva ecologiei. Incinerarea și depozitarea în rampă a deșeurilor camuflează dovezile unui stil de viață consumerist si risipitor. Fiecare incinerator construit amână reala tranziție spre sustenabilitate cu cel puțin 25 de ani.

 

waste

 

În România, incinerarea deșeurilor pentru obținerea energiei electrice și termice este încă în zona teoretică. Deși au existat planuri de a ridica diferite astfel de centrale, acestea nu s-au realizat. Cel mai recent caz este cel de la Timișoara. În decembrie 2013, la sediul primăriei s-a semnat contractul de proiectare și execuție a centralei de ardere a deșeurilor combustibile (energetice), în valoare de 66 de milioane de euro, cu TVA. Durata de proiectare și execuție a fost anunțată pentru 24 de luni de la data validării contractului. La mai bine de un an de la semnarea contractului, lucrările încă nu au început. Sursele din piață spun că primăria nu ar avea banii necesari pentru a veni în completarea capitalului necesar pentru demararea construcției.

Potrivit unui comunicat al primăriei, energia termică obținută din această centrală va fi folosită în sistemul actual de distribuție al orașului, energia electrică rezultată va fi vândută sistemului energetic național, iar banii astfel obținuți vor constitui subvenție la factura de energie termică. Construcția ar putea asigura 15% din energia termică necesară orașului, reducând totodată costul de producție al energiei termice.

“Proiectul de la Timișoara ar putea incinera o cantitate de circa 240 tone pe zi sau 79.000 tone pe an de deșeuri municipale sortate. Energia electrică produsă este de circa 48.000 MWh/an, iar energia termică sub formă de abur, de 105.000 Gcal/an”, a declarat, pentru Green Report, Daniela Burnete, directorul Departamentului Inginerie din cadrul Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), care este proiectantul general pentru această centrală.

Incineratoarele sunt rentabile doar în anumite condiții

Potrivit Danielei Burnete, instalațiile de valorificare energetică a deșeurilor sunt rentabile în anumite condiții determinate de politicile în domeniu. Pe de-o parte, rentabilitatea este dată de politica de prețuri pentru depozitarea efectivă a deșeurilor la gropile de gunoi. Asta înseamnă că, atâta timp cât este mai ieftin să se trateze deșeurile mecano-biologic și să se depoziteze la groapă, nu se justifică utilizarea acestora pentru producerea de energie electrică și termică.

Pe de altă parte, rentabilitatea poate fi dată și de schemele de sprijin pentru utilizarea surselor de energie regenerabile pentru producerea de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență. Atât timp cât schemele de sprijin, fie pentru operare, fie pentru investiții, conduc la obținerea unor beneficii acceptabile pentru investitori, atunci este justificată construirea unor astfel de instalații. “În concluzie, tratarea termică a deșeurilor poate fi o soluție pentru marile aglomerări din România, pentru marile orașe care nu au soluții alternative de gestionare a deșeurilor”, spune Burnete.

Conform datelor oferite de ISPE, valorile medii ale investiției pentru un MWel (Megawatt electric) sunt de aproximativ trei milioane de euro, iar pentru un MWt (Megawatt termic) de circa un milion de euro.

Protecția mediului se face “în măsura posibilului

Efectele asupra mediului ale incinerarii deșeurilor municipale sunt legate în special de emisiile eliberate în atmosferă de incineratoare, de pierderile de materie organică și de alte materii conținute de biomasă. Performanțele ecologice globale ale incinerării deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor biologice, depind de o multitudine de factori, în special de calitatea combustibilului, de randamentul energetic al instalațiilor și de sursa energiei înlocuite. Directiva privind incinerarea permite reducerea la minimum a emisiilor rezultate în urma incinerării deșeurilor municipale. Respectarea Directivei permite limitarea, în măsura posibilului, a emisiilor de anumite metale grele și a unei game de alte emisii, inclusiv de dioxine, și implică reducerea tuturor riscurilor pentru sănătate.

Avantaje și dezavantaje

Cel mai important avantaj ar fi acela că incinerarea este o metodă rapidă de tratare a deșeurilor, putând fi distruse cantități foarte mari într-un timp relativ scurt. Cantitatea de material solid rezultat în urma arderii reprezintă doar 15 – 20% din greutatea inițială a deșeurilor, acest lucru conducând la reducerea suprafețelor de teren necesare depozitării și utilizarea acestora în alte scopuri.

De asemenea, procesul de tratare termică reduce la zero pericolul infestării pânzei freatice prin posibile infiltrații ale levigatului rezultat în depozite și reduce emisiile de metan prin desființarea depozitelor. Alte avantaje ar fi diversificarea mixului energetic la nivelul sistemului electroenergetic și reducerea consumului de combustibili convenționali pentru producerea de energie electrică sau termică.

Singurul dezavantaj menționat de Daniela Burnete ar fi acela că incinerarea este o o metodă scumpă, iar costurile investiției se amortizează în perioade lungi de timp. Totodată, schema de sprijin este suportată direct prin factura de energie de către consumatorii finali.

Dezavantajele continuă …

În momentul de față, Europa trece printr-o nouă etapă de contestare a acestor tehnologii. Ministrul mediului din Franța, Ségolène Royal, a afirmat în 2014 că tehnologiile de obținere a energiei din deșeuri sunt depășite și că viitorul aparține strategiilor “Zero Waste” și a economiei circulare. Mai mult, Franța a anunțat stoparea industriei incineratoare până în 2016.

“Deșeurile municipale și asimilabile nu sunt o sursă de energie regenerabilă, deoarece constau din materiale finite. Distrugerea prin ardere sau îngropare a acestor materiale creează o cerere pentru alte ‘deșeuri’ încurajând mineritul și exploatarea resurselor primare. Din păcate, în România, deșeurile municipale și asimilabile sunt incluse în mod eronat în categoria biomasă și considerate sursă de energie regenerabilă”, a declarat, pentru Green Report, Elena Rastei, reprezentantul Zero Waste Romania.

Elena Rastei a subliniat faptul că tehnologiile precum „Waste to Energy” sunt false soluții, întrucât reușesc să diminueze volumul deșeurilor (cu până la 75 %) numai pe termen scurt. Pe termen lung sunt, însă, adevărate „fabrici“ de boli generate de emisiile toxice de dioxine, metale grele și furani.

“Tehnologia actuală este departe de a elimina poluarea și de a reutiliza eficient energia produsă prin ardere. Cenușa, zgura extrem de toxică sunt fie înglobate în materiale de construcții, fie depozitate la rampă. La rândul ei, energia obținută din arderea deșeurilor municipale nu este doar poluantă, ci și foarte costisitoare, compromite politicile de evitare a producerii deșeurilor, programele de reciclare și încurajează în schimb extragerea de resurse. Mai mult, incinerarea susține un sistem economic liniar bazat pe exploatare, producție, consum, distrugere și, în consecință, pe consumul nelimitat al resurselor finite ale planetei“, a mai spus reprezentanta Zero Waste Romania.

Incineratoarele, similare centralelor nucleare

În numeroase țări, incineratoarele sunt percepute și tratate similar cu centralele nucleare din punct de vedere al acceptabilității lor și măsurilor preventive. O varietate de studii au raportat asocierea dintre probleme respiratorii, anomalii congenitale, îmbolnăvirile de cancer (laringe, plămâni, piele, sistem reproducător și nervos, glandă tiroidă, aparat digestiv) și muncam respectiv locuirea în apropierea unor incineratoare.

”Incineratoarele produc emisii extrem de toxice inclusiv metale grele, dioxine, derivate ale acestora precum dioxine clorinate și bromate, furani, eteri bifenili policlorurați (PCB) și polibrominati, naftalină policlorurată (PCN). O mare parte dintre aceste toxine permanente și persistente sunt emise sub formă de nanoparticule. Dioxina -2,3,7,8 TCDD este cea mai periculoasă substanță generată de om”, susține Paul Connett, profesor emerit, Universitatea Saint Lawrence și director executiv American Environmental Health Studies Project (AEHSP).

Incineratoarele de ultimă generație sunt prevazute cu dispozitive de control al poluării aerului, care captează o parte din poluanți, dar nu îi elimină. Se estimează că filtrele rețin numai 5% – 30% din cantitatea de particule foarte fine, mai mici de 2,5 microni sau nanoparticule. Poluanții capturați sunt transferați la alte produse, determinând creșterea toxicității în deșeul în stare solidă, rezultat din incinerare și reprezentat de cenușă, zgură, funingine, nămol de epurare, care sunt apoi eliberate în mediul înconjurător.

Trei mituri spulberate

Incineratoarele nu sunt soluții moderne, care pot rezolva problema deșeurilor din România. România este una dintre țările UE cu cea mai ridicată rată de depozitare la rampă, de 96%, cu o rată de reciclare dintre cele mai reduse. Cu toate acestea, lipsa instalațiilor de incinerare a deșeurilor municipale și asimilabile constituie un aspect pozitiv. Ceea ce înseamnă că vom putea implementa mult mai ușor strategii inovatoare precum practicile ‘zero deșeuri’, evitând în acest fel erorile statelor vest-europene din trecut”, a mai spus Elena Rastei. În caz contrar, aceste tehnologii odată instalate trebuie “hrănite” continuu pe o durată de minim 25 de ani, ceea ce înseamnă că în funcție de capacitatea instalației vom ajunge în scurt timp la punctul în care, fie vom importa gunoaiele altor țări, fie vom fi nevoiți să generăm mai multe deșeuri.

Dezvoltarea industriei incineratoare nu creează locuri de muncă. În ciuda investițiilor masive pe care le implică, incineratoarele creează foarte puține locuri de muncă pe termen lung pentru comunitate. Pentru fiecare 10.000 de tone de deșeuri procesate anual, incineratoarele și rampele creează un singur loc de muncă, în timp ce unitățile de reciclare creează 10, iar reutilizarea, remanufacturarea și repararea creează mult mai multe (20-300, în funcție de materiale).

Cel mai cunoscut incinerator din Italia, Brescia, cu o capacitate de ardere de 250.000 tone/an, a costat 300 milioane euro. În prezent, Brescia a devenit orașul cu cel mai ridicat preț pentru tratarea deșeurilor, cea mai ridicată rată de generare a deșeurilor, doar 40% colectare selectivă și este blocat într-un contract pe 20 de ani, în timp ce alte orașe din regiune generează jumătate din cantitatea de deșeuri, reciclează peste 70% și taxează mai puțin pentru serviciile de salubrizare. Mai mult, acest incinerator a primit, din 1998 până în prezent, sute de milioane de euro în subvenții energetice, însă nu a creat mai mult de 80 de locuri de muncă. În comparație, provincia Nova Scoția, Canada, a respins incinerarea și a atins ținta de 50% redirectare de la rampă în 5 ani, fiind create peste 3.000 de locuri de muncă în colectarea, compostarea deșeurilor și industria reciclatoare.

Temperatura de ardere în coincineratoare și alte instalații moderne este mult mai mare decât în cazul incineratoarele clasice ceea ce împiedică producerea dioxinei. Temperatură ridicată nu reprezintă un argument. Producerea dioxinelor și a furanilor depinde de materialele arse și are loc în perioada de încălzire a cuptorului, pe măsură ce temperatura crește. Așadar nu este vorba despre cât de ridicată este temperatura, ci despre cât de repede se încălzește cuptorul – cu cât mai lent, cu atât este mai poluant. De asemenea, reziduurile rămân sub formă de cenușă volantă sau zgură, care sunt deșeuri periculoase. Acestea sunt depozitate în rampe sau sunt transferate în materiale de construcții, ceea ce înseamnă că acestea devin toxice și de o calitate îndoielnică.

Chiar dacă există diferențe între diversele tipuri de instalații (cogenerare, gazificare, plasmă etc), conceptul distrugerii deșeurilor rămâne același. Deșeurile reziduale (nereciclabile) constituie cel mult 10% din deșeurile municipale. O cantitate mai mare de deșeuri reziduale înseamnă un sistem prost gândit. Deșeurile reziduale trebuie să fie vizibile pentru a ne ghida în direcția reproiectării produselor și a limita producerea/consumarea acelor produse care nu pot fi reparate, reutilizate, reciclate sau compostate. Distrugerea deșeurilor prin orice fel de tehnologie camuflează eșecul acestui sistem, susțin cei de la Zero Waste.

Citește și:

Supracapacitatea de incinerare ameninta reciclarea in Europa

Bucurestiul va avea energie produsa din incinerarea deseurilor

spot_img

Ultimele știri