Green Report anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru Gala Green Report 2024, cele mai prestigioase premii de mediu acordate proiectelor de sustenabilitate implementate în România.
În perioada 5 august – 15 octombrie, companiile, autoritățile și instituțiile sunt invitate să își prezinte inițiativele care au făcut diferența în ultimul an și au demonstrat că și în România se poate.
Tematica Galei Green Report din acest an este „Planeta Albastră” și aduce în prim plan APA, această resursă vitală pentru om și pentru planetă și care a devenit mai valoroasă ca oricând.
„Ca în fiecare an, Gala Green Report 2024 nu este doar o celebrare a proiectelor de sustenabilitate, ci și un apel la educație și conștientizare asupra unor probleme actuale cu care se confruntă omenirea. Anul acesta am ales să vorbim mai mult despre apă, acest elixir al vieții pe care trebuie să învățăm să-l prețuim și conservăm. Văzută din spațiu, planeta noastră pare un rai acvatic, cu peste 70% din suprafață acoperită de ape. Puțini oameni știu însă că cifrele contrazic aparențele. Doar 3% din aceste ape sunt folosibile de omenire și alte specii dependente de apă dulce. 68% din apa dulce se află în ghețari. Numai 30% se afla în pământ. Iar din acest procent minuscul, numai 0,3% este accesibil pentru noi, sub forma râurilor, lacurilor și mlaștinilor”, a declarat Raluca Fișer, fondatoare Green Report.
Gala Green Report oferă recunoaștere inițiativelor remarcabile de mediu implementate în România, pentru eforturile și angajamentul în protejarea naturii și a comunităților. Este o competiție transparentă, cu juriu imparțial și criterii de jurizare obiective, la care nu pot participa cei care aleg să fie sponsorii Galei.
Obiectivul este de a evidenția inițiativele de mediu valoroase și de a le reuni într-un raport detaliat care poate inspira alte persoane și organizații.
La competiție pot participa companii, organizații și instituții publice sau private cu sediul și operațiunile în România, iar proiectul, inițiativa sau abordarea trebuie să fie implementate în România.
Înscrierea în competiție este gratuită și se poate face direct pe site https://gala.green-report.ro/.
Cea de-a treia ediție invită înscrierea la 11 categorii:
- Excelență în finanțarea proiectelor de mediu
- Excelență în eficiență energetică
- Excelență în inovație de mediu
- Excelență în administrația publică
- Excelență în economia circulară
- Excelență în campanii de mediu
- Excelență în gestionarea consumului de apă
- Excelență în transport sustenabil
- Excelență în Agri-Food
- Excelență în proiecte de conservare a patrimoniului naturală
- Excelență în educație de mediu
Ceremonia de premiere va avea loc pe data de 23 ianuarie 2025 și va reuni lideri de afaceri, experți de mediu, ambasadori, reprezentanți ai guvernului și alți stakeholderi importanți din industrie.
Companiile interesate să participe la Gala Green Report sunt invitate să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul nostru https://gala.green-report.ro/ până la data limită de 15 octombrie 2024. Evaluarea și selecția companiilor finaliste vor fi realizate de către un juriu experimentat și imparțial, format din specialiști recunoscuți în domeniul auditului, mediului și sustenabilității.
Anul acesta, din juriu vor face parte Ramona Jurubiță Country Managing Partner KPMG Romania, Andreea Mitiriță, Partener, Consultanță Fiscală PwC România, Marius Brînzea, Director Strategie Reciclad’OR, Raluca Popa, Partener taxe EY România, Ovidiu Popescu, Partener Deloitte România, Lider al practicilor de energie și sustenabilitate Deloitte România, Alexandru Andrășanu, Expert în geoeducație și geoconservare, Lector Dr. Universitatea din București.
Green Report susține inițiativele care contribuie la construirea unui viitor mai verde și mai sustenabil, iar Gala Green Report este o oportunitate unică pentru companii de a-și prezenta angajamentul și rezultatele obținute în acest domeniu vital.
De 17 ani o publicație de mediu, Green Report a organizat aproape 50 de conferințe pe probleme de mediu aflate pe agenda publică și este într-o căutare permanentă de soluții alături de cei mai relevanți oameni care pot face o diferență lucrând împreună: autorități, manageri, antreprenori, ONG-uri, experți.
Audiența Green Report include comisari europeni, autorități centrale și locale, reprezentanți la cel mai înalt nivel din mediul de afaceri, experți în mediu, asociații patronale, top ONG-uri de profil și mediul academic.
Parteneri: British Romanian Chamber of Commerce, Coalitia pentru Economie Circulara, Confederatia Patronala Concordia, Foreign Investors Council, Camera de Comert și Industrie Româno-Germană.
Parteneri media: RFI România, Revista Biz, www.green-report.ro, www.wall-street.ro, www.retail.ro, www.start-up.ro, www.9am.ro, www.revista-piata.ro, www.spotmedia.ro,