Încălzirea Arcticii va accentua valurile de căldură și ploile din emisfera nordică, determinând fronturile atmosferice să se „blocheze” mai mult timp în același loc, fenomen care a fost înregistrat în această vară în timpul caniculei din nordul și vestul Europei.
Cercetătorii avertizează că există un risc ridicat de fenomene meteo extreme în America de Nord, Europa și anumite părți din Asia pentru că emisiile de gaze cu efect de seră perturbă vânturi de mare altitudine care bat înspre est în ample „valuri planetare”.
Aceste vânturi au un rol vital în reglarea climei și sunt influențate în mod special de diferența dintre temperatură între Arctica și regiunile sudice. Diferența de temperatură este mai puțin accentuată în prezent deoarece Arctica se încălzește de două ori mai repede ca media globală, determinând încetinirea vânturilor și prelungirea perioadelor de căldură sau ploaie.
„Vremea de vară va deveni probabil tot mai persistentă – perioade fierbinți și uscate mai lungi, probabil și perioade îndelungate de precipitații. Ambele pot duce la extreme.”, a explicat Dim Coumou, autor principal al studiului și cercetător la Potsdam Institute for Climate Impact Research.
Multe regiuni din emisfera nordică au înregistrat temperaturi extreme în această vară, inclusiv în zone care de obicei sunt mai reci, cum ar fi Canada, nordul Europei și Cercul Arctic.
Aceste fenomene ar putea amenința producția de alimente, în special culturile de cereale, care sunt deja afectate în anumite zone, cum ar fi vestul Europei și Rusia.
„În această vară am observat o intensitate foarte puternică a valurilor de căldură. Aceasta va continua și este foarte îngrijorător, în special la latitudini medii: Uniunea Europeană, SUA, Rusia și China. Valurile de căldură de scurtă durată sunt destul de plăcute, dar pe termen lung vor avea un impact asupra societății. Va afecta producția agricolă. Recoltele sunt deja în pierdere în acest an pentru multe produse. Valurile de căldură pot avea de asemenea un impact devastator asupra sănătății umane.”, a avertizat Coumou.
Cercetătorii au explicat că topirea gheții din Arctica duce la expunerea unor zone mai întinse de ape și terenuri închise la culoare, care captează mai multă căldură și accelerează încălzirea.
Oamenii de știință sunt îngrijorați că încetinirea circulației acestor vânturi ar putea aduce cu ea noi efecte neprevăzute, amplificând alte schimbări climatice. Ei încearcă să integreze procesele de feedback în modelele climatice și să înțeleagă mai bine interacțiunea dintre diferitele efecte ale schimbărilor climatice.
Studii recente arată că umanitatea ar putea trece de puncte critice climatice care ar duce la schimbări ireversibile în sistemul climatic.