În județul Constanța a fost inaugurată cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România

În județul Constanța a fost inaugurată cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România, în cadrul Parcului Eolian Mireasa. Cu o putere instalată de 24 MWh, unitatea de stocare este construită în județul Constanța de către Grupul Monsson și folosește baterii de producție autohtonă, produse de compania românească Prime Batteries Technology.

Urmează două etape adiționale care vor spori capacitatea de stocare la 216 MWh până în 2025. Unitatea de stocare va fi încărcată cu energie produsă de parcul eolian Mireasa (50MW), cu energie fotovoltaică produsă de parcul fotovoltaic Gălbiori 2 (35MW, aflat în construcție). Controlul proiectului hibrid este total automat de la distanță, fără personal operațional local.

Bateriile produse în România de către Prime Batteries Technology vor fi încărcate preponderent în perioadele de vârf de producție, când cererea de energie și prețurile sunt scăzute. Investiția va contribui la reducerea volatilității energiei regenerabile, la echilibrarea Sistemului Național de Electricitate și la reducerea costurilor cu energia pentru consumatorii finali.

”Județul Constanța își consolidează, astfel, profilul de pol al investițiilor în energie și de hub al energiei eoliene în Romania”, arată Guvernul într-un anunț.

Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh – (6MWx4h), este construită în județul Constanța de către Monsson, printr-un proiect unicat, aflat în brevetare, și folosește baterii de producție autohtonă, produse de compania românească Prime Batteries Technology. Această primă etapă este doar una din cele 3 etape care vor constitui un total de 216 MWh capacitate de stocare ce va fi dată în exploatare pe parcursul 2024-2025.

“Mă bucur foarte mult că avem oportunitatea să inaugurăm cu specialiști din domeniul energetic acest proiect. Faptul că schimbările climatice sunt reale nu mai este un secret pentru nimeni. Ne aflăm la începutul lunii aprilie și avem temperaturi de luna iunie, iar limitarea schimbărilor climatice prin diferite măsuri este o prioritate a Administrației Prezidențiale. Sigur că, în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, transformările în sistemul energetic sunt absolut esențiale. Ne uităm spre regenerabile ca o soluție importantă în acest sens și integrarea regenerabilelor are nevoie și de stocare. Prin urmare, proiectul vostru hibrid deschide, sperăm noi, calea spre alte proiecte. Felicitări pentru elementul de inovație din spatele proiectului, inovație care este absolut esențială în ceea ce privește domeniul greentech și în ceea ce privește limitarea cu succes a schimbărilor climatice”, spune Alexandra Bocșe, consilier de stat pentru Climă și Sustenabilitate la Administrația Prezidențială.

Unitatea de stocare va fi încarcată cu energie produsă de Parcul Eolian Mireasa existent în operare de 50 MW, cu energie fotovoltaică produsă de Parcul fotovoltaic Gălbiori 2 de 35 MW aflat în construcție și conectat la rețea în 2024, cât și de la rețeaua națională când nu este vânt sau soare. Controlul proiectului hibrid este total automat de la distanță, fără personal operațional local și va funcționa în sistem integrat, printr-un software propriu dezvoltat de Monsson.

Investiția este realizată din surse proprii și a fost inițiată cu scopul de a reduce volatilitatea energiei regenerabile din portofoliul propriu, cât și ca ajutor pentru echilibrarea SEN. Astfel, va ajuta în final la creșterea gradului de penetrare a energiilor regenerabile în România și reducerea costurilor cu energia pentru consumatorii finali, testând funcționalitatea bateriei pentru a demonstra beneficiile imediate ale instalațiilor de stocare atașate surselor de producere a energiei regenerabile.

“În momentul de față, din câte știu eu, acest proiect se află în top 5 în Europa, însă dacă acesta va ajunge cu succes până la 216 MWh în total stocare, va fi cea mai mare instalație de stocare din Europa. Referitor la bateria de 24 MWh, aceasta este formată din 132 de stringuri de baterii care au 114.048 celule litiu- ion care conțin 1240 de kilometri de electrozi de material activ, cam cât distanța de aici până la Viena. Au fost necesare aproximativ 4.200 de ore de inginerie pe parte electrică, 3.000 de ore de inginerie pe partea de mecanică, inginerie care cu mândrie spunem că a fost realizată în România, în București și în Constanța, de către colegii de la Monsson”, a declarat Vicențiu Ciobanu, chief executive officer la Prime Batteries.

La rândul său, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, spune că județul Constanța a devenit un pol al investițiilor în energiile regenerabile.

”Astăzi, județul Constanța a devenit un pol al investițiilor în energiile regenerabile! Am participat la un eveniment important, în cadrul căruia s-a inaugurat cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România, în cadrul Parcului Eolian Mireasa. Unitatea de stocare dispune de o putere instalată de 24 MWh și utilizează baterii produse local, de către compania românească Prime Batteries Technology. Investiția realizată în județul Constanța demonstrează că energia regenerabilă joacă un rol crucial în transformarea noastră către un viitor mai durabil și mai ecologic. Această inițiativă nu doar că reduce dependența de sursele tradiționale de energie, dar și contribuie la reducerea costurilor cu energia pentru locuitorii județului. Este un pas semnificativ către independența energetică și protejarea mediului înconjurător. Este timpul să ne unim și să continuăm să construim un viitor mai bun, alimentat de energia verde și sustenabilă”, spune Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

În județul Constanța există o putere instalată în prezent de 3.280 megawați, în condițiile în care consumul de energie electrică este de doar 300 de megawați, de zece ori mai mic față de consum.

Referitor la capacitățile de producție în surse solare, la finalul anului 2021 erau 1.357 de megawați în fotovoltaic și am ajuns în acest moment la 1.626 MW. Iar pe partea de energie eoliană erau 3.014 megawați și acum am ajuns la 3.026 MW. De asemenea, prosumatorii care produc energie solară aveau la finalul lunii ianuarie 1.504 megawați instalați,   fiind în număr de115.000 prosumatori.

spot_img

Ultimele știri