IBM va ajuta compania farmaceutica Kalbe sa-si reduca numarul centrelor de date de la 13 la 5, in scopul reducerii consumului de energie si de spatiu, informeaza GreenerComputing.
Proiectul de consolidare a strategiilor verzi pentru compania farmaceutica indoneziana presupune, de asemenea, si dezvoltarea unui centru de date verde pentru Kalbe care sa foloseasca numai produse si servicii eficiente energetic. Masurile sunt implementate in cadrul programului gigantului IBM, Big Green.
Big Green are ca scop reducerea consumului de energie atat pentru companie, cat si pentru clientii IBM prin intermediul folosirii produselor eficiente, administrarii energetice si a sistemelor de racire.
IBM investeste anual 1 miliard de dolari in acest proiect, pentru trecerea la produse eficiente energetic si la folosirea managementului verde. Compania spera sa obtina o reducere a consumului de energie de 42% intr-un centru de date.
IBM ofera, de asemenea, un sistem de certificare a eficientei energetice pentru a ajuta clientii sa urmareasca folosirea energiei si emisiile de dioxid de carbon.