Hidroelectrica furnizează aproape jumătate din energia țării

Hidroelectrica a produs marți, 20 martie, aproximativ jumătate din necesarul de electricitate al României, conform datelor publicate pe site-ul operatorului de transport al energiei electrice Transelectrica. 

Hidroelectrica furnizează aproape jumătate din energia țării
Barajul Poiana Ruscă. Sursă foto: Facebook

În condițiile unui consum de 9.604 MW, compania acoperea în această dimineață, în jurul orei 08:00, 4.380 MW, reprezentând 45,60% din necesarul al țării.

Vârful producției s-a înregistrat luni, la ora 20:00, când producătorul de energie a fost solicitat să intervină pentru echilibrarea sistemului energetic, asigurând 4.563 MW, aproape de maximul disponibil al zilei,  dintr-un consum național de 9.908 MW. Energia livrată în rețea a fost de 80,7 GWh aceasta fiind a patra valoare din istoricul producției societății, al cărei maxim a fost de 83.9 GWh.

Compania dispune de o putere instalată de 6.444 MW și este, de asemenea, una dintre cele mai profitabile societăți, profitul brut al acesteia pentru anul 2017 fiind estimat la 1,6 miliarde lei.

spot_img

Ultimele știri