Guvernul nu știe cine va plăti pentru certificatele verzi dacă scutește industria

Guvernul îmcă analizează cine va plăti certificatele verzi de la achiziția cărora vor fi scutiți marii consumatori industriali, a declarat, marți, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, într-o conferință organizată cu ocazia prezentării raportului instituției pentru 2013.

Potrivit acestuia, există trei variante: fie restul consumatorilor vor suporta certificatele verzi neplătite de industrie, fie bugetul de stat, fie producătorii de energie regenerabilă nu vor mai primi banii pentru aceste certificate.

Trebuie să analizăm care dintre sectoarele unde sunt permise exceptările sunt prezente în România, care sunt cele de interes și să vedem care este costul, cât de mare este impactul, cât de mare este scutirea. Trebuie să vedem cât de mult putem să mergem cu această scutire și cine plătește gaura rămasă, cine suportă banii care nu mai ajung la producătorii de energie regenerabilă, pe care nu-i mai plătesc acești consumatori”, a explicat Chirițoiu, citat de Agerpres.

El a arătat că, în prezent, Guvernul calculează acest impact.

Săptămâna trecută de abia strângea ministerul (Economiei — n.r.) date de la Institutul de Statistică cu privire la câte companii sunt în sectoarele respective, astfel încât să putem calcula impactul. Ori plătesc restul consumatorilor, ori bugetul de stat, ori industria de regenerabile. Fiecare din aceste variante are dezavantaje”, a precizat președintele Consiliului Concurenței.

Chirițoiu a mai spus că autoritățile române au trimis Comisiei Europene în urmă cu două săptămâni notificarea oficială privind modificarea schemei de promovare a energiei regenerabile, respectiv Legea de aprobare a Ordonanței de Urgență 57/2013 privind amânarea pentru perioada 2017-2020 a unor certificate verzi.

Guvernul a pregătit o hotărâre prin care vrea să sprijine producătorii industriali, scutindu-i de plata a 85% pentru certificate verzi. De acest ajutor vor beneficia până la 500 de companii care, potrivit deciziei, vor fi exceptate de la obligația de achiziționare a certificatelor verzi pentru 85% din cantitatea de energie electrică până la începutul lui 2018.

Firmele luate în calcul trebuie să fie parte din unul dintre sectoarele industriale al cărui export e de minimum 10% din producție, iar scutirea parțială de plată a certificatelor verzi se face doar în cazul în care costurile de producție se majorează cu cel puțin 5% din cauza acestor cheltuieli.

Noi am finalizat schema de sprijin pentru marii consumatori industriali, am transmis-o la Consiliul Concurenței și, conform regulamentelor și ghidului UE, am mers cu reducerea acestuia până la 85% ca să dăm posibilitatea produselor industriale românești să fie competitive”, a declarat la sfârșitul lunii februarie ministrul economiei, Constantin Niță.

spot_img

Ultimele știri