Artistul peruan Adrian Arias isi imagineaza, peste numai cativa zeci de ani, o lume post-apocaliptica sintetica. In 2086 civilizatia a suferit modificari majore. Nu mai sunt copaci, nici carti, si nici macar apa potabila in stare naturala, iar o insula-continent, formata dintr-o masa de plastic, s-a apropiat de coasta Californiei.
Noua forma de relief contine o entitate numita „Biblioteca pierduta”, alcatuita dintr-o serie de carti modificate, totemuri si pachete ciudat fabricate infatisand obiceiuri si credinte asimilate de la aparitia plasticului si pana in momentul in care acesta s-a extins la nivel mondial, modificand civilizatia umana, atat la nivel social cat si cultural.
Cartile, printr-o perspectiva estetica, contin laudele de la inceputul secolului XXI pentru plastic. Aceste lucrari par sa aiba inerent o incarcatura ecologica si sociala care nu fost vreodata expusa, de vreme ce “artistul necunoscut” – despre care multi cred ca ar fi Arias – nu a fost un promotor ci, mai de graba, un poet absurd neinteles.
Viziunea lui Arias este formata din carti modificate, pachete „de subzistenta”, totemuri si fotografii de mari dimensiuni, care evoca o lume plina de secrete si alegorii. Plasticul, un predecesor a tot ceea ce societatea de azi considera indestructibil, este prezentat cu speranta de a mai recupera un timp dupa criza nascuta din exterminarea a sute de specii de plante si animale.
