Cercetatorii irlandezi de la Universitatea College Cork au reusit sa creeze prima guma de mestecat biodegradabila. Aceasta este produsa cu ajutorul unei noi tehnologii, folosind ingrediente naturale. Guma UCC are aceleasi proprietati si elasticitatea gumei de mestecat obisnuite, numai ca este biodegradabila, prin urmare poate fi inghitita sau aruncata fara probleme pe strada. Comercializarea unei astfel de gume de mestecat ar putea aduce o serie de beneficii mediului inconjurator, si va scadea costurile de curatare a strazilor din orase.
Aproape toata guma de mestecat traditionala este produsa dintr-un amestec de cauciuc sintetic, glicerina sau ulei vegetal, indulcitori naturali sau sintetici si diverse arome. Dezavantajul major al acestui produs este reprezentat de costurile pentru indepartarea sa de pe strazi si trotuare, care se stie reprezinta o problema constanta cu care se lupta autoritatile locale. In plus, mediul va avea numai de castigat deoarece guma este biodegradabila.
Foto: www.mustknowhow.com