Caravana Guerilla Verde prezintă, în perioada martie – iunie, în școlile din București, Iași, Tulcea, Cluj-Napoca și Brașov, conceptul de „Smart City”, adică un oraș care utilizează tehnologia pentru a deveni sustenabil.
Potrivit SmartCities Council, un “smart city” utilizează tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă, de muncă şi sustenabilitatea.
Mai mult, conform previziunilor ONU, până în 2050, aproximativ 70% din populaţia lumii (peste 6 miliarde de oameni) va locui în zone urbane, faţă de 54% în prezent. Așadar, alimentarea cu energie durabilă, conceptele de mobilitate, un climat sănătos, sunt doar câteva dintre provocările care ne îndreaptă către proiectarea unor „oraşe inteligente” sau „oraşe ale viitorului”.
Conform unui studiu recent, realizat în România de Vegacomp Consulting, peste 25% dintre români locuiesc într-un oraş care are în plan, în derulare sau deja finalizat cel puţin un proiect Smart City. Potrivit studiului, 38 de oraşe mari, medii şi mici din ţară au peste 200 de proiecte tip Smart City.
„Pentru a satisface nevoile acestei populaţii în creştere rapidă, este necesar să reînnoim oraşele astfel încât acestea să funcţioneze mult mai inteligent decât în prezent”, sunt de părere cei de la Guerilla Verde, ținând cont de aceste date.
Prin urmare, caravana Guerilla Verde va ajunge în perioada martie – iunie 2018 în școli și licee pentru a organiza întâlniri în cadrul cărora organizatorii şi invitaţii speciali vor discuta cu tinerii despre ce înseamnă un „oraş inteligent” şi cum îşi pot adapta cariera la provocările care vin din această direcţie.
Traseul caravanei Guerilla Verde în perioada următoare
București: 12 – 16 martie 2018
Tulcea: 19 – 23 martie 2018
Iaşi: 16 – 20 aprilie 2018
Cluj-Napoca: 7 – 11 aprilie 2018
Brașov: 21 – 25 mai 2018