Grupul VELUX va colabora cu WWF astfel încât să devină neutră de carbon – VIDEO

Grupul VELUX va colabora cu WWF, astfel încât să devină o companie neutră de carbon, investind în următorii 21 de ani în proiecte forestiere și de biodiversitate dezvoltate special.  Compania spune că acest lucru va contribui la stoparea pierderii habitatelor, a defrișărilor și a degradării terenurilor, care amenință biodiversitatea ecosistemelor forestiere din întreaga lume, în timp ce se va lucra cu comunitățile locale și în beneficiul acestora.

Primele două dintre aceste proiecte forestiere vor avea loc în Uganda și Myanmar.

Grupul VELUX anunţă că se angajează să reducă viitoarele sale emisii de carbon și să captureze amprenta sa istorică de carbon de la înființarea companiei în 1941 – în total 5,6 milioane de tone de CO2. Acest lucru va fi realizat în colaborare cu WWF, prin proiecte forestiere care vor aborda schimbările climatice, cu scopul de a opri pierderea habitatului și de a păstra biodiversitatea, îmbunătățind mijloacele de subzistență locale.

Noul său angajament de a deveni integral neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon (Lifetime Carbon Neutral) până la aniversarea sa de 100 de ani, în 2041.

„Planeta se confruntă cu o gravă criză climatică și a naturii, iar acest lucru necesită acțiuni excepționale. În conformitate cu valorile companiei noastre, ne străduim să facem mai mult. De aceea, am dezvoltat Amprenta de Carbon Integral Neutră. Este un angajament inovator care implică un parteneriat de 20 de ani cu WWF cu scopul de a capta echivalentul emisiilor noastre istorice de carbon până în 2041. De asemenea, vom reduce dramatic viitoarele noastre emisii de CO2 și le vom cere furnizorilor noștri să facă același lucru. Sperăm că alte companii vor fi inspirate pentru a deveni „neutre din puncte de vedere al emisiilor de carbon”, astfel încât să creăm un viitor durabil pentru toți”, spune David Briggs, CEO al Grupului.

Grupul se angajează, de asemenea, să reducă dramatic emisiile de carbon ale companiei și ale lanțului său valoric, în conformitate cu Acordul de la Paris cu privire la cea mai ambițioasă acțiune de a reduce încălzirea globală cu 1,5°C .

„Amprenta de Carbon Integral Neutră este un nou angajament inițiat de Grupul VELUX și dezvoltat împreună cu WWF International pentru asumarea responsabilității atât pentru emisiile de carbon din trecut, cât și pentru cele viitoare. Acest angajament inovator va captura amprenta istorică de carbon conservând, în același timp, pădurile naturale, de neprețuit, și fauna sălbatică din întreaga lume, pentru generațiile actuale și viitoare”, se arată într-un comunicat al grupului.

În Uganda, accentul va fi pus pe refacerea pădurilor degradate, pe cultivarea de noi păduri și pe protejarea pădurilor naturale rămase printr-o gamă largă de măsuri. Proiectul va viza, de asemenea, plantarea de copaci în păduri, alte sisteme agroforestiere, dar și împăduriri în afara zonelor protejate pentru a satisface cererea de diverse produse forestiere și pentru a reduce presiunea asupra pădurilor naturale. Proiectul din Myanmar vizează conservarea biodiversității unice și a peisajului forestier al orașului Tanintharyi din Myanmar, în strânsă colaborare cu și în beneficiul comunităților locale.

„Având în vedere impactul crizelor de climă și natură, este nevoie urgentă de acțiune pentru a construi un viitor mai optimist și mai durabil pentru toți. Angajamentul pe viață al Grupului VELUX, de a avea o amprenta de carbon integral neutră, reprezintă un pas important pe care și alte companii ar putea să-l urmeze”, a declarat Marco Lambertini, Director General al WWF International.

„Adoptarea unui angajament aliniat limitei de 1,5°C referitoare la încălzirea globală, pentru a proteja în același timp peisajele forestiere importante și biodiversitatea – plus beneficiile pe care le oferă comunităților și economiei – aceste acțiuni sunt în conformitate cu un viitor responsabil față de climă și natura pozitivă, care va servi drept fundament pentru realizarea tuturor Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Împreună, sperăm ca și alte organizații să fie inspirate de amprenta de carbon neutră VELUX și să ridice responsabilitatea pentru acțiuni globale cu privire la natură și climă.”

Parteneriatul cu WWF se încadrează în Strategia de Sustenabilitate 2030 a Grupului VELUX, care include angajamentul de a stabili un obiectiv de reducere a emisiilor bazat pe știință prin intermediul inițiativei Science Based Targets.

Pentru a-și transforma business-ul, compania precizează că va accelera investițiile în eficiența energetică la locațiile sale de producție, va trece la energie regenerabilă, va achiziționa 100% energie electrică regenerabilă și totodată va schimba substanțial modul în care achiziționează materiale.

Citește și:

Carnea de vită: cu cât contribuie la schimbările climatice

Emisiile de carbon a 58 de companii din România vor fi reduse cu 8.800 de tone pe an

spot_img

Ultimele știri