Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni, după ședința coaliției de guvernare, că va înainta, în cursul zilei de astăzi, către Administrația Prezidențială propunerile Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)pentru revocarea din funcția de vice-premier și ministru al Mediului a lui Daniel Constantin și înlocuirea acestuia cu Grațiela Gavrilescu, încă ministru pentru Realația cu Parlamentul.
Am luat act de decizia partenerilor de la ALDE. Astăzi o să înaintez către Administrația Prezidențială propuneriel făcute de partenerii de la ALDE (…) Doamna Gavrilescu are experiență. A mai fost ministru al Mediului timp de un an. Are susținerea politică a partenerilor noștri de la ALDE, ceea ce contează”, a declarat Sorin Grindeanu.
Daniel Constantin, vice-premier și ministru al mediului, a pierdut sprijinul politic al ALDE. Decizia ar fi fost luată duminică în ședința Biroul Politic Central al partidului cu peste 80 de voturi pentru și 12 împotrivă.
Grațiela Gavrilescu a mai deținut portofoliul de ministru al Mediului în perioada 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015.
În prezent, pe lângă funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, deține și funcția de vicepreşedinte ALDE, preşedinte ALDE Prahova, deputat şi membru în Comisia pentru sănătate şi familie.
Biroul Politic Central al ALDE s-a reunit duminică în contextul unor divergențe între cei doi copreședinți ai formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, dar și după ce un vicepreședinte al partidului a solicitat public retragerea sprijinului politic pentru actualul vicepremier al ALDE.
Duminica trecută, Daniel Constantin a părăsit întâlnirea Delegației Permanente a partidului, căreia i-a contestat validitatea și a spus că sunt nemulțumiri în interiorul ALDE cu privire la modul în care se iau deciziile.