Activista Greta Thunberg va participa la întâlnirea Națiunilor Unite, pe tema încălzirii globale, de la New York. Aceasta va traversa Oceanul Atlantic într-o barcă de curse cu pânze, pentru a nu avea impact asupra mediului, iar călătoria va dura două săptămâni.
Barca cu pânze în care va călători timp de două săptămâni, Malizia II, este echipată cu panouri solare și turbine subacvatice care generează electricitate. În caz de urgență, la bord există totuși și motoare și generatoare, dar care vor fi folosite strict numai în situații de forță majoră.
Boris Herrmann, posesorul bărcii, subliniază că excursia nu va fi una de asemănătoare cu croazierele de lux, așa cum își imaginează unii. Malizia II este făcută pentru viteză, nu pentru confort, a spus acesta, potrivit New York Times. Nu are bucătărie, frigidere, aer condiționat sau dușuri.
„Barca asta chiar oferă zero confort”, a declarat acesta.
Bărbatul a avertizat-o pe activistă că, timp de două săptămâni va mânca mâncare uscată și că excursia probabil va fi agitată, cu zdruncinături, dacă nu mai rău.
„Am întrebat-o dacă este speriată și mi-a explicat, într-un mod foarte analitic, că ea crede că această călătorie este una sigură, că barca are multe sisteme de siguranță, că este capabilă să navigheze în viteză în întreaga lume, deci este o barcă puternică”, a spus Hermann. „Nu părea să fie prea interesată de confort”.
Greta Thunberg va fi însoțită de tatăl său, de un regizor și de șeful echipei de curse Malizia II, Pierre Casiraghi. Acesta din urmă a spus că echipa sa a construit barca după ce au devenit frustrați de distonanța dintre munca asiduă pentru a păstra oceanele curate, în timp ce ardeau combustibili fosili.
Boris Herrmann a declarat că a contactat-o pe activistă după ce prietena sa, învățătoare la o școală din Hamburg, Germania, i-a spus despre impresia pe care le-a lăsat-o adolescenta după vizita făcută în martie. Femeia i-a sugerat acestuia că, dacă Greta va avea vreodată nevoie de vreo călătorie ce nu poate fi făcută cu trenul, el ar trebui să se ofere să o ajute. Câteva săptămâni mai târziu, Thunberg a anunțat că este în căutarea unei soluții pentru a ajunge în Statele Unite.
Pe parcursul călătoriei, adolescenta va face opriri în Canada, Mexic și America de Sud, ca să se întâlnească cu „cele mai afectate persoane de urgențele climatice și ecologice”.
Thunberg a spus pentru AP, potrivit The Guardian, că nu este sigură cum vor fi primite mesajele sale în Statele Unite, în condițiile în care președintele Donald Trump opune rezistență măsurilor radicale recomandate de oamenii de știință.
Ea a mai afirmat că întâlnirea cu președintele SUA ar fi probabil „doar o pierdere de timp”: „Nu am nimic să îi spun. În mod evident, nu ascultă de știință și de cercetători. Deci cum aș putea eu, un copil fără educație în domeniu, să-l conving?”.