În acest nou episod al podcastului Green Report, Urania Cremene, trainer de parenting, ne explică ce înseamnă parentingul sustenabil, cum învățăm copiii să respecte și să iubească natura și ce înseamnă mai exact responsabilitatea.
Green parenting [educaţia copiiilor de către părinţi, n.red] se referă la aplicarea principiilor ecologice în gestionarea aspectelor zilnice ale creșterii copilului, incluzând alimentația, vestimentația și valorile educaționale.
Uniunea Europeană definește această abordare prin modul în care părinții asigură o alimentație sustenabilă pentru copii, aleg echipamente și îmbrăcăminte eco-friendly, și gestionează întregul ecosistem al copilului.
Scopul este de a minimiza amprenta ecologică în procesul de creștere și educație, educând copilul să aprecieze și să înțeleagă importanța protecției mediului.
Exemplul părinților: Cum valorile durabile modelează comportamentele copiilor în fața obiceiurilor temporare
În România, coabitează două realități distincte, provenind din culturi, educație și preocupări diferite. Pe de o parte, există România tradițională, unde educația se bazează pe frică și coercitie, iar nepotismul și relațiile personale joacă un rol important.
Aceasta se caracterizează printr-o încredere redusă în ceilalți și o deschidere limitată față de tehnologie și progres.
„Îi spunem noi Românie veche și apucături vechi, dar sunt încă tineri care au 25 de ani, încă consideră, de exemplu, că educația se face cu bățul și cu bomboana”, spune Urania Cremene.
Pe de altă parte, se dezvoltă România modernă, axată pe meritocrație, valori, cooperare și responsabilitate socială, care se concentrează pe provocările și problemele societății, nu doar pe interesele individuale sau familiale.
Cele două curente se reflectă și în parenting, unde abordările educaționale diferă semnificativ.
Schimbările în comportamente și mentalități sunt un proces lent, pe termen lung.
Atunci când părinții se preocupă de sustenabilitate, se confruntă cu două direcții principale:
- costurile implicate
- modul în care pot asigura creșterea sănătoasă a copiilor lor.
De multe ori, copiii aduc transformări semnificative în viața părinților, iar multe familii își schimbă obiceiurile alimentare pentru a sprijini sănătatea celor mici.
Însă, deși se preocupă intens de bunăstarea copiilor, mulți părinți neglijează propriile lor nevoi și sănătate.
Aceasta este o chestiune de valori, unde părinții pun adesea nevoile și sănătatea copiilor lor înaintea propriilor lor interese.
Genul acesta de sacrificiu se regăsește și în rândul celor care au animale de companie, care, de asemenea, aleg să pună binele acestora pe primul loc.
Pentru mulți părinți care nu își asumă aceste valori înainte de a avea copii, sau care nu le integrează deja în viața lor, aceste principii nu rezistă pe termen lung.
Fără o fundație solidă bazată pe valori clare, schimbările nu sunt sustenabile și nu se mențin odată ce provocările zilnice devin mai complexe.
„Știu foarte mulți părinții care își hrănesc copiii foarte sănătos, pana la 3-4 ani, după care sar direct în merdenele, în covrigi. Și copiii încep să o ceară.”
Pentru un părinte tânăr care nu a fost crescut într-un astfel de stil, schimbarea valorilor poate părea dificilă, dar nu este imposibilă.
Primul pas este să înțelegem că educația nu se rezumă doar la ce le transmitem copiilor, ci începe cu propria noastră educație.
Trebuie să învățăm și să ne formăm continuu, să ne reevaluăm valorile și comportamentele.
Asta presupune să îți deschizi mintea către noi perspective, să te informezi, să experimentezi noi modalități de a trăi și de a interacționa cu ceilalți. Doar astfel vom putea schimba propriile obiceiuri și vom deveni model pentru copilul nostru.
Educația începe în primul rând de la noi, iar schimbările vor avea un impact semnificativ asupra creșterii și formării valorilor copilului.
„În primii ani de viață, copiii preiau de la noi totul. Ce mâncăm, cum mâncăm, ce e în frigider, cum comunicăm unul cu celălalt, ce luăm din magazin, la ce ne uităm, ce e important pentru noi, cum gestionam conflictele. Până la vârsta de 3 ani toți copiii sunt bureți de comportamente, adică de valori demonstrate de ceea ce facem în fiecare zi”, spune Cremene.
Aceasta dă un exemplu din viața reală, la care a fost martoră într-o vacanță, unde au participat mai multe familii.
Printre copiii familiilor prezente se aflau și doi copii ai unor antreprenori care dețineau un magazin de produse bio. La un moment dat, un părinte a cumpărat dulciuri pentru copii, pe care le-a pus pe masă. În timp ce ceilalți copii s-au grăbit să se servească, cei doi copii ai antreprenorilor au rămas liniștiți și au observat cu atenție.
Băiețelul, cu vârsta aproximativă de 7-8 ani, a luat o ciocolată și a început să citească eticheta. A citit-o în întregime, iar acest comportament a fost o dovadă a modului în care educația despre alegerile alimentare și conștientizarea impactului produselor se poate învăța de la o vârstă fragedă.
„Băiatul a tras-o pe soră-sa de mână. Hai! S-a apropiat de masă, a luat o ciocolată și cu soră-sa lângă el, a început să citească eticheta. A citit-o pe toată și a spus – <<această ciocolată este toxică>>!”
În opinia lui Cremene, mulți copii crescuți într-o extremă, în care valorile bio și eco sunt accentuate, pot ajunge să treacă în cealaltă extremă în perioada preadolescenței sau adolescenței.
Orice extremă generează o altă extremă, iar tranziția de la o poziție rigidă la alta poate fi destul de intensă. Este greu să găsești echilibrul atunci când ești prins într-o extremă.
Soluția constă în adoptarea unui echilibru sănătos, care permite integrarea valorilor sustenabile într-un mod flexibil și adaptabil, fără a ajunge la rigori sau constrângeri excesive.
Rețeta succesului este echilibrul.
Ce înseamnă responsabilitatea?
„Noi nu prea suntem înconjurați de oameni responsabili, de nicio vârstă. Eu, când întâlnesc un om responsabil, sunt căzută în admirație.”
Omul responsabil este acela care nu se vede ca trăind izolat, într-o lume proprie, ci înțelege că acțiunile sale au un impact asupra celor din jur și îi pasă de acest aspect.
Este o persoană care își asumă responsabilitatea nu doar față de sine, ci și față de mediul înconjurător și față de ceilalți.
Acesta conștientizează că deciziile sale au consecințe și nu le percepe ca fiind impuse de circumstanțe externe, ci ca pe niște alegeri proprii, pentru care își asumă răspunderea.
La întrebarea cum îți asumi această responsabilitate, Urania Cremene dă câteva exemple simple: „Dacă am vărsat un pahar cu apă, mă aplec și șterg, nu mă scuz și te las cu apa pe jos. Dacă ți-am lovit mașina, îmi asum să-ți repar mașina, chiar dacă asigurarea mea nu îți acoperă ție acest serviciu. Am venit târziu acasă astăzi, mâine vin jumătate de oră mai devreme.”
A fi responsabil înseamnă să nu spui „am avut ghinion”, ci să recunoști că ai ales o anumită probabilitate și, în consecință, îți asumi și rezultatele acelei alegeri. Nu este vorba despre circumstanțe exterioare sau întâmplări norocoase, ci despre conștientizarea că fiecare decizie vine cu propriile sale consecințe.
Factori care influențează asumarea responsabilității
Religia este un factor, spune Cremene, mai precis convingerea că „Așa a vrut Dumnezeu!”.
Educația coercitivă este alt factor – „Dacă te prind, să vezi ce-ți fac!”. Acest gen de abordare ne-a învățat că trebuie să ne demonstrăm comportamentul doar atunci când suntem văzuți.
S-a dezvoltat un mecanism de motivație externă, în care am avut nevoie de un factor exterior care să ne observe și să ne aprecieze, în loc să fie o motivație internă.
Nu am fost educați să ne asumăm responsabilitatea de la început, iar această dependență de validarea externă ne-a influențat comportamentele.
„Și ne-am ascuns de profesori, și ne-am ascuns de partenerii de viață, și de colegii de serviciu, și de șeful și de polițiști. Nu ne prind, iar asta a creat o lipsă de responsabilitate.”
Când discutăm despre educația copiilor, cea mai potrivită abordare este să le explici care sunt consecințele. Dacă nu vor să se spele pe dinți, în loc să le spunem „Spală-te pe dinți pentru că așa vreau eu!”, le putem spune „Sunt dinții tăi, faci ce vrei cu ei, dacă nu te speli pe dinți o să faci carii, o să te doară și o să-ți cadă. Ai un singur set de dinți pentru tot restul vieții tale.”
Cum încurajezi copiii să le pese de mediu?
Totul începe de la mic la mare. Dacă educăm copiii cu ideea că „vei face ce vrei tu când vei fi la casa ta”, le oferim o viziune greșită despre proprietate și responsabilitate.
Astfel, îi învățăm că nu trebuie să aibă grijă de lucruri care nu le aparțin, iar acest lucru poate duce la lipsa responsabilității față de mediul înconjurător.
Dacă nu avem grijă de un loc sau un obiect pentru că nu este al nostru, nu vom avea nici motivația de a-l proteja sau respecta.
Este important să le arătăm copiilor de mici că ceea ce este în jurul lor le aparține și că sunt responsabili pentru ceea ce folosesc.
De exemplu, un copil înțelege că telefonul pe care îl folosește, chiar dacă l-a cumpărat un părinte, este și al lui. La fel, un copac din parc este și al său, deoarece face parte din mediul în care trăiește.
Învățându-i aceste lecții de mici, îi ajutăm să înțeleagă că acțiunile lor au un impact asupra celor din jur și asupra mediului.
Dacă nu facem aceste lucruri când sunt mici, va fi mult mai greu să le înțelegem și să le aplicăm pe măsură ce cresc.
Copiii sunt capabili să înțeleagă rapid că ceea ce ne facem unii altora ne afectează semnificativ. Acest tip de responsabilitate se poate învăța ușor, iar educația în acest sens este esențială.
Urania Cremene povestește despre un experiment pe care l-a făcut împreună cu fiul său. I-a propus un exercițiu simplu: „Ieși pe stradă și propune-ți să fii cea mai drăguță persoană pe care orice om o va întâlni astăzi. Poți fi o rază de soare pentru ceilalți.”
Acest exercițiu l-a ajutat pe fiul ei să devină mai conștient de impactul pe care îl poate avea asupra celor din jur printr-o atitudine pozitivă.
Urania subliniază că avem nevoie de timp pentru a deveni conștienți de amprenta noastră, care nu se limitează doar la factorii ecologici, cum ar fi carbonul, consumul de apă sau resursele.
Ea se extinde și la energia pe care o emitem, la fel cum influențăm mediul înconjurător prin comportamentele noastre de zi cu zi. Dacă devenim responsabili și conștienți de acest impact, această conștientizare se va răspândi treptat în toate aspectele vieții noastre, conducându-ne către alegeri mai sustenabile și mai echilibrate.
„Nu este doar o filosofie acest tip de parenting, e concret cum îi învățăm pe copiii noștri să-și ocupe locul în lume pentru cine sunt ei de fapt. În momentul în care ei cresc autentici și-n iubire necondiționată, vor fi mult mai capabili să dea asta în jurul lor. Vrem să ajungem să nu aruncăm hârtii pe stradă nici noaptea când nu te vede nimeni, nu când primești amendă.”
Când sunt mici, îi învățăm pe copii să petreacă timp în natură, dar ce se întâmplă când ajung adolescenți? Cum păstrăm acea legătură cu natura pe măsură ce cresc?
Este important să înțelegem că dorința de a ieși în natură și de a trăi experiențe autentice nu dispare odată cu vârsta. De fapt, atunci când simți cu adevărat nevoia de a fi în natură, nu ai cum să ratezi frumusețea și lecțiile pe care aceasta le oferă. Această conexiune cu natura poate continua și în adolescență, atâta timp cât o cultivăm activ, adaptând-o la interesele și nevoile lor.
Copiii și tehnologia
Copiii nu ar trebui să primească telefoane, tablete sau ecrane până la vârsta de 10 ani, însă, dacă se întâmplă ca aceștia să le aibă mai devreme, trebuie să fim conștienți de impactul pe care utilizarea lor îl are asupra dezvoltării creierului.
Diferența dintre un creier de 7 ani și unul de 12 ani este semnificativă, le fel și cea dintre creierul unui copil de 6 luni și al unuia de 3 ani. Când sunt mici, sunt mult mai vulnerabili la stimulii externi.
De aceea, este recomandat ca până la vârsta de 2 ani și jumătate, să fie expuși doar la sunet, fără imagini.
După această vârstă, utilizarea dispozitivelor electronice ar trebui limitată la maximum o oră pe zi, iar această perioadă ar trebui să fie menținută cât mai mult posibil pentru a proteja dezvoltarea creierului copilului.
Iată câteva trucuri pentru a gestiona utilizarea dispozitivelor electronice la copii:
- Dimineața, niciodată. Nu deschidem dispozitivele înainte de școală sau grădiniță, nici măcar în weekend. Aceasta ajută copiii să înceapă ziua într-un mod calm și concentrat.
- Seara, un ritual. La finalul zilei, închidem dispozitivele și dedicăm o oră pentru activități de relaxare, cum ar fi citirea unei povești. Acest obicei ajută la tranziția spre un somn odihnitor.
- Impunerea unei limite clare. Dacă cel mic se opune, stabilește un termen limită clar: „Îl închizi tu sau îl închid eu, dar la ora x, se închide.” Este important să rămâi ferm pe poziție, fără a țipa, dar impunând o limită. Dacă această regulă este spusă cu sinceritate și consecvență, copiii vor învăța să o respecte.
Cu adolescenții, tehnica cea mai bună este negocierea.
Rămâneți pe fir, revenim cu articole și despre alte aspecte ale greenarentingului.
Podcastul îl puteți urmări aici.
#greenparenting #educatie #respectpentrunatura #mediu #responsabilitate #podcast #copii #adolescenti #preadolescenti #tehnologie #sustainableparenting #greeneducation
