Green Revolution cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) în parteneriat cu Primăria Municipiului București si cu Primaria Comunei Vf. Campului, anunță lansarea proiectului educațional „Acceptă Provocarea UP2U”, o inițiativă inovatoare menită să încurajeze tinerii să devină mai conștienți și implicați în protejarea mediului înconjurător.
Într-o lume în care poluarea urbană este o problemă tot mai stringentă, educația ecologică devine un instrument esențial pentru formarea unei generații responsabile. „Acceptă Provocarea UP2U” propune un mod interactiv și dinamic de învățare, valorificând influența rețelelor sociale pentru a promova un comportament sustenabil în rândul tinerilor.
Despre proiect
Proiectul are la bază un program educațional structurat, care le oferă participanților cunoștințe teoretice despre protecția mediului, dar și oportunitatea de a deveni reporteri de mediu activi. Elevii vor învăța să observe și să semnaleze problemele ecologice, folosind canalele lor preferate de comunicare – rețelele sociale.
„Prin acest proiect ne dorim să dezvoltăm gândirea critică a tinerilor, să îi încurajăm să fie vigilenți și implicați în comunitatea lor. Social media are un impact enorm în viața generației actuale, iar noi vrem să transformăm acest instrument într-o platformă de schimbare pozitivă”, a declarat Raluca Fișer, președinte Green Revolution
Cum funcționează?
Elevii care participă la cursurile teoretice din școlile selecționate, dar și cei interesați să se înscrie în concurs, sunt invitați să parcurgă conținutul teoretic de pe paginile web ale proiectului și să-și pună în aplicare cunoștințele. Ei vor crea și posta pe rețelele sociale materiale video prin care semnalează probleme de mediu sau promovează inițiative ecologice pozitive.
Fie că e vorba de deșeuri depozitate ilegal, de arderi care genereaza fum gros, foc în locuri nepermise, acestea trebuie filmate cu telefonul mobil si urcate pe retelele de socializare ale autorilor cu hashtag #AcceptaProvocareaUp2u si tag la pagina de Instagram @greenreportnews sau la cea de TikTok @greenreportpodcast
Cele mai apreciate postări online vor fi premiate cu un telefon performant de ultimă generație, iar câștigătorii vor avea șansa de a participa la un podcast Green Report, unde își vor putea împărtăși viziunea despre protecția mediului alături de specialiști din domeniu.
„Acceptă Provocarea UP2U” este mai mult decât un proiect educațional – este un pas spre o generație care înțelege importanța mediului și acționează pentru a-l proteja.
Mai multe informații despre proiect, precum și regulamentul concursului pot fi consultate aici: https://afm-bucuresti.green-report.ro/ sau AFM Varfu Campului – Acceptă Provocarea UP2U – Fii parte din schimbare!
Acceptă Provocarea UP2U este un proiect finanţat din fondul pentru mediu (www.afm.ro ) în cadrul programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.