Când ieși de la stația de metrou Moritzplaz, situată într-o intersecție aglomerată din zona centrală a Berlinului, vezi numeroși turiști intrând într-o curte care, din exterior, pare un parc. După ce îi treci pragul, dai într-adevăr de o oază de verdeață. Însă, lăzile cu plante care te întâmpină încă de la intrare îți indică faptul că nu te afli într-un simplu parc și nici la o terasă ca oricare alta. Locul se numește Prinzessinnengarten (Grădina Prințeselor) și este una dintre cele mai faimoase grădini urbane comunitare din Germania și din lume.
Prinzessinnengarten este o grădină urbană de 6.000 de metri pătrați. Cuprinde 1.000 de metri pătrați cultivați cu legume, plante aromatice și flori, toate amplasate în lăzi din plastic așezate ca niște straturi înălțate.
Acestora li se alătură o terasă generoasă, umbrită de copaci, la marginea căreia se află două rulote cu rol de bar și restaurant. În dreapta lor, un spațiu retras te invită fie la relaxare, fie la muncă în aer liber. O masă de ping-pong cam prăfuită indică faptul că nu foarte mulți au optat recent pentru activități sportive. Locul de joacă pentru copii pare însă ceva mai folosit, deopotrivă de cei mici și de cei mari.
În dreapta, este în plin proces de construcție o structură din lemn cu două etaje. De sus, ai o viziune de ansamblu atât asupra grădinii, cât și asupra întregii intersecții.
Cei de la Prinzessinnengarten își produc singuri atât semnițele, cât și compostul. Primele – pentru a lupta împotriva monopolului marilor companii, care vor să controleze piața și elimină din circuit soiuri tradiționale. Cât despre compost, îl fac într-un colț al grădinii, din propriile resturi, dar și în cantități mai mari, din deșeurile unei asociații care hrănește persoane defavorizate cu produse recuperate.
VIDEO Cum a apărut grădina urbană Prinzessinnengarten
Prinzessinnengarten a fost înființată de Marco Clausen și Robert Shaw în 2008. Alături de un grup de grădinari angajați și sute de voluntari, au reușit, în aproape 10 ani, să dezvolte una dintre cele mai celebre grădini urbane comunitare din lume. Acum, îi vizitează în zilele călduroase și câte 300-400 de oameni, fie ei turiști, pasionați de grădinărit sau simpli vizitatori.
Am discutat cu fondatorii despre întreaga activitate, despre implicarea comunității și despre dificultățile pe care le-au întâmpinat.
Grădina urbană Prinzessinnengarten, la un pas de expulzare
De-a lungul timpului, activitatea la Prinzessinnengarten nu a fost lipsită de peripeții. Pentru început, inițiatorii au cerut permisiunea de a ocupa spațiul nefolosit din apropierea Zidului Berlinului pe o perioadă de cinci ani. Li s-a acordat o perioadă de probă de un an. După doi ani, când era clar că proiectul funcționează, Marco și Robert au bătut din nou la ușa autorităților, pentru prelungirea contractului care le permitea să își desfășoare activitatea în Moritzplaz.
S-au lovit însă de un prim refuz. Nonșalanți, administratorii le-au mărturisit că Prinzessinnengarten a crescut foarte mult prețul terenului și că nu vor primi contractul de cinci ani. Fondatorii nu s-au lăsat însă intimidați. Robert Shaw ne-a explicat cum au reușit să rămână pe poziții:
Ne-am adresat celor care voiau să vorbească cu noi: mass-media și oamenii. Am făcut o scrisoare deschisă, pe care oamenii o puteau semna. În trei săptămâni, am strâns 30.000 de semnături. Oamenii cereau să stăm încă cinci ani și să existe o participare publică atunci când se iau decizii legate de viitorul grădinii. Era, ce-i drept, înainte de alegeri, și a fost ușor să obținem un contract pe cinci ani. Oricum, indiferent dacă rămâneam sau nu, politic, este un mod nefericit de a trata un astfel de proiect.
Robert nu își dorește ajutorul autorităților. Tot ce vrea este să fie lăsați în pace, pentru a-și desfășura cum știu ei mai bine activitățile.
Cum poate grădina urbană influența dezvoltarea orașului
Robert și-ar dori ca autoritățile să aloce 5% din spațiul public către proiectele sociale și comunitare precum Prinzessinnengarten.
Astfel, s-ar schimba modul în care ne folosim spațiul public în Europa de Vest. Acum, îl folosim pentru tranzit și consum. Ieșim din bloc, intrăm în birou, ieșim din birou pentru prânz, ne întoarcem la birou, în drumul spre casă mergem la supermarket sau într-un bar și apoi mergem acasă. Îl folosim pentru a ajunge din punctul A în punctul B sau pentru a cumpăra ceva. Oamenii au simțit lipsa comunităților în spațiul public.
Marco este conștient de faptul că astfel de proiecte la scară mică nu au un impact cantitativ, ci unul calitativ.
Dacă urmărești ce s-a întâmplat în Germania, vezi că mulți oameni și-au schimbat viziunile cu privire la comportamentul alimentar, la risipa alimentară, la moartea albinelor. Așadar, cred că putem sprijini schimbarea culturală, dar avem nevoie și de o schimbare politică. Însă avem de parcurs o cale lungă, iar o parte dintre decizii se iau la nivelul Uniunii Europene. Cred că trebuie să avem politici agricole diferite, nu să ne preocupăm exclusiv de profit, piețe globale, cantități mari și industrializare.
Cei doi nu cred că trebuie să ne creștem hrana în oraș, dar spun că este fezabil să hrănești orașele din ceea ce se produce în împrejurimi. Pentru asta, însă, trebuie regândit întreg sistemul agricol bazat pe monoculturi. Simultan, susțin ei, s-ar reduce impactul asupra mediului exercitat de agricultura intensivă, mare utilizatoare de utilaje, resurse și pesticide. În acest context, grădini precum Prinzessinnengarten pot deveni „puntea de legătură” între oraș și mediul rural agricol, reinventat.
