Uniunea Europeana si grupurile ecologiste au facut din nou presiuni asupra Statelor Unite ale Americii care nu sunt inca de acord cu injumatatirea emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2050, informeaza Reuters.
Schimbarile climatice sunt unul dintre principalele subiecte ale summit-ului G8 care se desfasoara, incepand de astazi, in nordului insulei japoneze Hokkaido.
Grupurile ecologiste se tem totusi ca summit-ul nu va avea succes daca nu se va stabili o tinta obligatorie pentru 2050.
Liderii din China, India, Brazilia si Australia se vor intalni de asemenea la G8, dar in cadrul unei intalniri separate destinata marilor economii in curs de dezvoltare. "Sa fim de acord cu o reducere de 50% a emisiilor pana in 2050. Si sa fim de acord cu principiul unei tinte. Daca suntem de acord intre noi (G8), atunci suntem intr-o pozitie mult mai buna pentru discutii cu partenerii chinezi si ceilalti", a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
China si India, care produc impreuna un sfert din emisiile totale de la nivel mondial, au refuzat sa-si asume astfel de tinte decat daca si tarile bogate ca SUA fac acest lucru.
Tarile in curs de dezvoltare doresc si mai mult sprijin financiar pentru transferul energiilor curate si un angajament al tarilor bogate pentru reducerea emisiilor. Membrii G8 emit aprope 40% din emisiile mondiale de gaze cu efect de sera. Aproape jumatate apartin SUA.
Presedintele George Bush a refuzat sa sustina o tinta fixa daca tarile in curs de dezvoltare nu fac acelasi lucru.
Grupurile ecologiste sustin ca nu se asteapta la o schimbare de pozitie a presedintelui american si ca blocul G8 nu a facut mari progrese in aceasta problema fata de anul trecut. La summit-ul G8 2007 din Germania, liderii au fost de acord sa ia in serios reducerea cu 50% a emisiilor pana in 2050.
"Nu este sufficient daca tarile G8 se decid sa reduca emisiile cu 50%. Trebuie sa faca ceva care sa grabeasca aceasta actiune", a declarat Kim Carstensen de la WWF. De aceeasi parere este si Daniel Mittler, reprezentantul grupului Greenpeace.
Reprezentantul SUA, James Connaughton, presedintele Consiliului de Calitate a Mediului din Casa Alba, a declarat ca SUA vor lua in serios o tinta de 50%. El a precizat ca nu poate totusi garanta ca aceasta va aparea in actul final al G8.
"Trebuie sa intelegem ca o tona redusa in China inseamna o tona redusa in Japonia sau America. Momentan nu avem incredere in unele dintre aceste zone", a spus James Connaughton.
Foto: Reuters