Gemma Webb a fost numită în rolul de CEO și Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., compania desemnată ca administrator al Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) din România prin Hotărârea de Guvern nr. 1059 din 24 august 2022.
Gemma Webb are peste 25 ani de experiență atât B2B cât și B2C în mai multe industrii, precum FMCG, chimică, industria ambalajelor din plastic, print, tutun și servicii de management al deșeurilor.
Gemma Webb va coordona implementarea și gestionarea Sistemului de Garanție-Returnare în România. În perioada imediat următoare, va forma echipa de management și va finaliza demersurile de obținere a finanțărilor necesare pentru activitatea operațională a RetuRO, ceea ce va presupune, printre altele, construcția mai multor centre la nivel regional, unde se vor asigura numărarea, sortarea și pregătirea pentru reciclare a ambalajelor returnate.
“Este un privilegiu să fac parte, încă de la primii pași, dintr-o organizație care va pune România pe harta economiei circulare, creând astfel un ecosistem sustenabil pentru societate și mediul înconjurător. Împreună cu membrii fondatori ai RetuRO, asociațiile reprezentative ale producătorilor și comercianților, precum și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, sunt convinsă că vom reuși să implementăm un sistem care să susțină România în atingerea țintelor de colectare și reciclare a ambalajelor stabilite la nivel european. Lansarea acestui model, care susține obiectivele unui sistem circular de gestionare a deșeurilor de ambalaje, crescând cantitatea și calitatea deșeurilor colectate spre reciclare, este un pas important care poate transforma România într-un model de excelență. Provocarea pe care o avem în fața noastră este foarte ambițioasă și începe cu înregistrarea în sistem a aproximativ 4.000 de producători și importatori de băuturi și a peste 80.000 de comercianți. SGR va gestiona anual aproximativ șase miliarde de recipiente pentru băuturi și le va oferi consumatorilor o experiență simplă și plăcută în ceea ce privește returnarea acestor ambalaje”, a declarat Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.
Sistemul Garanție-Returnare va deveni funcțional începând cu 30 noiembrie 2023, iar consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.
Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți în cadrul magazinelor. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.