Aproximativ 60 de gospodarii din orasul valcean Baile Olanesti risca sa fie distruse de alunecarile de teren, care s-au reactivat in doua zone, in urma ploilor din ultima perioada. Alte 200 de familii din Olanesti ar putea sa ramana izolate.
Primele alunecari de teren au aparut pe DJ 656, la kilometrul 2+700 in 2006, in urma unor calamitati. Gheorghe Ciuca, primarul orasului, povesteste ca s-au facut la acea vreme, prin SC Iptana SA Bucuresti, un studiu de fezabilitate si un proiect tehnic pentru a realiza lucrari de reabilitare si a consolida alunecarea de teren de pe strada Forestierilor.
„Valoarea lucrarilor care trebuia realizate pe DJ 656 la kilometrul 2+700 a fost de aproape trei milioane de lei. Conform proiectului, lucrarea avea doua parti, una de consolidare a drumului si alta de consolidare a malului raului Olanesti. S-a facut doar consolidarea drumului, pentru care s-au alocat 1,8 milioane de lei. Consolidarea malului raului nu s-a mai realizat din lipsa banilor“, a spus primarul.
Contractul incheiat in 2006 s-a facut pe etape si au fost implicate trei institutii: Primaria Baile Olanesti, Consiliul Judetean (CJ) Valcea si Compania Nationala de Investitii (CNI). „Dupa ce s-a finalizat consolidarea DJ 656, CJ si CNI au platit, dar Primaria Baile Olanesti nu a achitat. Firma care a facut lucrarea a actionat primaria in instanta si abia in decembrie 2008 am reusit sa achitam sumele pe care eram obligati prin contract sa le dam, 560.000 de lei.
Pentru ca nu s-a facut consolidarea si la nivelul raului, pamantul fuge acum si riscam sa fie distrusa si lucrarea care s-a realizat. Daca nu se va face stabilizarea terenului la nivelul raului, se compromite lucrarea. 40 de gospodarii sunt in pericol sa alunece odata cu terenul. Avem nevoie de 1,3 milioane de lei ca sa consolidam terenul, iar primaria nu are de unde sa aloce acesti bani“, a declarat primarul.
Utilitatile orasului, in pericol
Terenul a alunecat pe o suprafata de 86 de metri liniari. In pericol de a fi distruse sunt si reteaua de gaz metan, magistrala de alimentare cu apa, reteaua de canalizare si retelele de curent electric si telefonie care trec prin zona. Casa Elenei Nicolae a crapat din cauza alunecarii pamantului. „Din 2005 au aparut alunecarile de teren aici, iar problema s-a agravat. Au crapat peretii casei. Nu s-a uitat nimeni la casele noastre. Fostul primar a facut un zid si asta a fost tot. A zis ca se opreste alunecarea, iar acum se duce totul. Suntem la mila lui Dumnezeu“, a povestit Elena Nicolae.
Daca DJ 656 va fi inchis, 200 de gospodarii raman izolate
Tot pe DJ 656, la kilometrul 2+500, a aparut alta alunecare de teren, care se intinde pe o portiune de 60 de metri liniari. 20 de gospodarii sunt amenintate de alunecarea de teren. „Ca sa stabilizam terenul, avem nevoie de cel putin cinci milioane de lei pentru studiul de fezabilitate, pentru realizarea unui proiect si pentru lucrari.
Mai mult, daca nu se va gasi urgent o sursa de finantare si DJ 656 va fi inchis, vor fi izolate sute de familii. DJ 656 e singura cale de acces catre Pietrisu, Comanca, Gurguiata si Tisa, zone in care locuiesc aproximativ 200 de familii“, a explicat Gheorghe Ciuca. Problema alunecarilor de teren de la Olanesti a fost prezentata de edil in ultima sedinta a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Valcea, pentru a fi gasite urgent surse de finantare.
„Anul trecut s-au facut doua, trei proiecte pe situatii de urgenta pentru Olanesti, care s-au trimis la guvern pentru a obtine bani, dar nu s-a rezolvat nimic. Putem atrage fonduri europene printr-un proiect, dar dureaza foarte mult. Trebuie sa reluam aceste interventii la guvern pentru a obtine mai repede banii“, a spus Dumitru Persu, vicepresedintele CJ Valcea. Printr-o hotarare a CJSU, CJ Valcea va face o analiza pentru a vedea daca are posibilitatea sa finanteze lucrarile care sunt urgente pentru a stopa alunecarea de teren de pe DJ 656.