Guvernul britanic a anunţat sâmbătă că suspendă fracking-ul sau fracturarea hidraulică utilizată pentru extragerea gazului de şist din cauza riscului de producere a unor mişcări seismice.
Decizia este pe termen nedefinit şi vine în urma unui raport al autorităţii de reglementare din acest sector, The Oil and Gas Authority (OGA), care a studiat activitatea seisimică recentă în apropierea unui sit unde este practicată fracturarea hidraulică, la Preston New Road, în Lancashire (nord-vestul Angliei).
Ministrul pentru companii şi energie, Andrea Leadsom, a explicat că acesta poate fi temporară – impus „până și dacă” extracția nu este dovedită sigură.
„După ce am examinat raportul OGA (…) este clar că nu putem exclude noi consecinţe inacceptabile pentru populaţia locală”, a declarat într-un comunicat Andrea Leadsom. „Din acest motiv, am ajuns la concluzia că trebuie să instituim un moratoriu asupra fracturării hidraulice în Anglia cu efect imediat”, a adăugat ea.
Fracking-ul a fost suspendat la sfârșitul lunii august după ce activitatea companiei Cuadrilla a provocat un cutremur cu magnitudinea de 2,9 pe scara Richter la Preston New Road, în apropiere de Blackpool, singurul proiect în curs în Regatul Unit.
Metoda fracturării hidraulice constă în crearea de fisuri subterane pentru a infiltra un amestec de apă, nisip şi produse chimice care să permită extragerea gazului sau a petrolului capturat în rocă.
Controversele fracturării hidraulice
Regatul Unit a susţinut acest demers în speranţa de a-şi reduce dependenţa de gaz importat.
Evaluarea efectuată de British Geological Survey în 2013 a sugerat că există suficiente resurse în situl Bowland în nordul Angliei pentru a putea furniza până la 50 de ani de gaz. Însă, cercetările publicate în august au estimat că resursa este suficientă doar pentru cinci-șapte ani.
Industria britanică a fracking-ului, care a spus că procesul ar putea contribui semnificativ la nevoile viitoare de energie și ar putea crea mii de locuri de muncă, a respins concluziile raportului.
Directorul executiv al ONG-ului de mediu Prietenii pământului, Craig Bennett, şi-a exprimat satisfacţia pentru acest moratoriu, pe care l-a calificat drept „o victorie imensă pentru populaţie şi pentru mediu. Timp de aproape un deceniu, populaţiile locale din întreaga ţară au dus o luptă de David contra Goliath împotriva acestei puternice industrii”, a subliniat el, exprimându-şi speranţa că o lege va institui o interdicţie permanentă a fracturării hidraulice.
Frackingul trebuie oprit timp de 18 ore dacă provoacă un seism cu o magnitudine de 0,5 sau mai mare.
Anunțul guvernului este al doilea care pune un moratoriu asupra fracking-ului.
Prima suspendare, care a durat un an, a fost în noiembrie 2011, în timpul guvernului coaliției conservator-liberal-democrat.
Industria frackingului s-a confruntat cu o opoziție acerbă atât din partea comunităților, cât și a grupurilor de mediu.
Primul ministru Boris Johnson a susținut în trecut fracking-ul, şi chiar a scris în Daily Telegraph că descoperirea gazelor de șist în Marea Britanie a fost „o veste glorioasă pentru umanitate”.
Un raport recent al Oficiului Național de Audit a constatat că Marea Britanie a cheltuit cel puțin 32,7 milioane lire sterline pentru sprijinirea frackingului din 2011.
Fracking-ul din Scoția a fost suspendat din 2013, iar SNP a confirmat recent că nu sprijină metoda de extracție.
Guvernul galez s-a opus de asemenea fracking-ului de câțiva ani, cu un „moratoriu” în vigoare din 2015, în timp ce există o prezumție de planificare împotriva fracking-ului în Irlanda de Nord.
Suspendarea din Anglia va pune presiune asupra Cuadrilla Resources, care până acum a investit 270 de milioane de lire sterline în industria gazelor de șist din țară.
Cuadrilla Resources are 30 de lucrători cu normă întreagă, dar și o serie de subcontractori.
Cuadrilla Resources a refuzat să comenteze decizia guvernului.