Garzile forestiere vor avea 617 de angajati care vor trebui sa efectueze controale in 41 de judete

Guvernul va înființa Garzile Forestiere care vor efectua controalele silvice și cinegetice la nivel național, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Gărzile vor fi înființate în toate cele 41 de județe și vor fi alcătuite din 617 persoane, dintre care 545 reprezintă personalul silvic cu atribuții de control și implementare.

politia-padurilor

Gărzile forestiere vor acoperi toate cele 41 de județe, plus Municipiul București, și vor fi organizate în nouă sedii deschise în: Brașov, București, Cluj-Napoca, Focșani, Oradea, Ploiești, Rm. Vâlcea, Suceava și Timișoara. Cele mai multe posturi vor fi la Garda forestieră Suceava (94 din care 86 personal silvic), urmată de Garda forestieră Brașov (90 posturi; 82 personal silvic) și Garda forestieră Cluj (70 posturi; 62 personal forestier). Pe de altă parte, Gărzile forestiere din Oradea, Ploiești și București vor avea mai puțini angajați.

Potrivit documentului, activitatea Gărzilor va fi coordonată tehnic la nivel central de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură prin secretarul de stat pentru Păduri și prin structura care coordonează activitatea în domeniul silvic și cinegetic din cadrul acesteia.

„Gărzile cooperează cu instituții cu atribuții similare din alte state, pe baza tratatelor internaționale la care România este parte, a protocoalelor încheiate sau pe bază de reciprocitate, precum și cu organisme internaționale de drept public și/sau privat din cadrul Uniunii Europene în cauzele de interes comun sau în ceea ce privește derularea proiectelor/programelor internaționale”, se precizează în actul normativ.

Personalul tehnic de specialitate din cadrul Gărzilor constată faptele ce pot constitui infracțiuni sau contravenții în domeniul silvic și de vânătoare, sesizează de îndată organele de cercetare penală, iar pentru faptele contravenționale aplică sancțiuni.

Agenții constatatori vor avea dreptul să aibă acces deplin în terenurile care fac parte din fondul forestier, indiferent de natura proprietății, în sediile persoanelor juridice sau în incintele în care se desfășoară o activitate din domeniul silviculturii sau cinegetic, să controleze modul de producere, depozitare, circulație a materialelor lemnoase, în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea operatorilor economici, să legitimeze, în vederea stabilirii identității, persoanele care încalcă dispozițiile legale din domeniul silviculturii sau cinegetic.

De asemenea, personalul Gărzilor forestiere cu atribuții de control trebuie să participe, împreună cu organele de poliție, la efectuarea primelor cercetări privind persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte încadrate ca infracțiuni de legislația silvică sau cinegetică, să confiște sau să rețină în vederea confiscării, pe baza constatărilor efectuate, bunurile folosite ori rezultate în urma săvârșirii faptelor ilegale, să participe, împreună cu organele competente, la controlul specific și să acționeze cu echipe de intervenție mobile în baza informațiilor proprii sau transmise de structurile cu atribuții specifice ale statului, inclusiv în punctele vamale și cele de trecere a frontierei.

Citește și:

Defrișările și împăduririle au fost incluse în Strategia Națională de Apărare a Țării

Românii pot semnala orice tăiere de pădure prin aplicația „Harta tăierilor de păduri”

spot_img

Ultimele știri