Gandul: Uraganul Gustav loveste America

Uraganul Gustav s-a napustit cu forta ieri dimineata asupra coastelor statului Louisiana, de unde aproape 2 milioane de persoane s-au refugiat in ultimele zile, fugind din fata furiei naturii. Gustav si-a facut anuntata venirea prin vanturi cu o viteza de 146 de kilometri la ora si ploi torentiale care au cazut pe strazile pustiite ale orasului-fantoma New Orleans, in vreme ce autoritatile si putinii care s-au incumetat sa ramana pe propria raspundere in casele lor asteptau sa vada daca uraganul va atinge intensitatea Katrinei, uraganul care a devastat regiunea in urma cu trei ani.

Transporturile rutiere, fero­via­re si aeriene spre si din­spre New Orleans au fost suspendate imediat ce primele rafale puter­nice vant s-au abatut asupra orasului. Electricitatea a fost intrerupta in primele ore ale diminetii. Potrivit comandantului politiei locale, doar 10.000 de locuitori au ramas in locuintele din New Orleans, refuzand sa paraseasca zona. Constiente de cele peste 1.600 de victime ale Katrinei, autoritatile au luat practic pe sus pe toti cei care s-au incapatanat sa tina piept uraganului, amenintand ca altfel vor fi arestati. Mii de oameni au fost urcati in autobuze si expediati departe de zona de risc. Autoritatile au apreciat ca este cea mai mare evacuare din istoria statului, iar cei aproximativ 100.000 de oameni care au mai ramas pe tot cuprinsul statului se supun unui risc urias.

Test pentru lucrarile de reconstructie

Furtuna tropicala, care potrivit expertilor, avea sanse sa creasca in intensitate pana la categoria patru, va testa munca depusa timp de trei ani pentru consolidarea si reconstructia New Orleans-ului si pune in pericol interesele economice din regiune.

„O intensificare a uraganului Gustav intr-unul de categoria a patra, asa cum este prevazut, ar putea provoca un val intre patru si cinci metri si jumatate si ar depasi anumite baraje si diguri din New Orleans”, se arata intr-un comunicat al Risk Management Solutions (RMS), o companie care se prezinta ca fiind numarul unu la nivel mondial privind gestionarea riscurilor, informeaza Mediafax.

„Ar fi un test important pentru a sti daca digurile pot suporta un astfel de val fara sa cedeze, cum s-a intamplat in trecut cu uraganul Katrina, cand orasul a fost inundat in 2005”, continua comunicatul companiei.

Risc pentru economie

Un program computerizat de simulare a calamitatilor naturale preconizeaza pagube in valoare de 32,8 miliarde de dolari dupa distrugerea a circa 75.000 de imobile in urma uraganului Gustav, noteaza Mediafax. Companiile petroliere care opereaza in Golful Mexic si in sudul SUA si-au intrerupt 96% din activitatea de productie din Golful Mexic din cauza uraganului. De asemenea, a fost intrerupta productia de gaze naturale in proportie de circa 82%. Golful Mexic concentreaza 26% din productia totala de petrol a SUA, primul mare consumator mondial de petrol, si 11% din cea de gaze naturale. Grav afectata ar putea fi si industria turismului din New Orleans, aducatoare de mari venituri (9,6 miliarde de dolari pe an, dintre care peste 6 miliarde doar din organizarea de conventii, potrivit presei americane), ca si industria cazinourilor de pe coasta Golfului Mexic.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri