Romania se lanseaza in domeniul energiilor neconventionale, prin inaugurarea de saptamana trecuta a primului centru de cercetare pentru hidrogen si pile de combustie din estul Europei. In cadrul laboratoarelor apartinand Institutului National pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI), din Ramnicu Valcea, vor fi dezvoltate sisteme, care sa produca hidrogen folosind surse precum biomasa, energia solara, eoliana sau hidrocarburile. Investitia, in valoare de 10 milioane de lei, suma alocata de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, va fi finalizata in anul 2009, energia produsa urmand a fi folosita la functionarea masinilor electrice si a avioanelor.
„La ora actuala, in Europa, aceasta energie nu se regaseste decat in mod sporadic, dar este folosita la scara mai mare in Statele Unite. Exista sursele de rezerva pe pile de combustie, aeroporturile sunt dotate cu masini de tractare a avioanelor cu pile de combustie. Acum, marile companii, cum sunt Siemens sau Mercedes, baga bani grei pentru a se aproviziona din strainatate”, a spus Ioan Stefanescu, directorul ICSI.
Pentru mai multe informatii viziteaza Gandul